[Cretzulynne]

Cretzu: n-am fost niciodata bun la fizica. Cum bine n-am fost bun la multe alte materii. In liceu faceam filme si Doamne... multumesc ca directoarea si toti profesorii ma sustineau ca as fi ramas corigent de multe ori (afara de profu de mate care era extrem de exigent dar CE filosof era. Ce filosof!!)

Tu ești doar un alt individ ce a căzut victimă sistemului de învățământ practicat în România care NU te învață! Dragul meu, ai fost copil, iar copiii sunt bureți! Absorbi orice îți spun adulții.
Ai crezut până acum că "nu ai fost bun la fizică și la alte materii" fiindcă nu ai găsit oameni care să-ți vorbească pe limba ta și să-ți stea la dispoziție oricând.
Sistemul ăsta românesc este făcut de așa natură, încât e făcut pentru fabrici de copii - toți să învățăm la unison, la uniformă, FĂRĂ A SE ADAPTA la caracteristicile fiecărui copil (viteza de învățare, limbajul care trebuie folosit, volumul de muncă, nivelul de atractivitate, în ce formă ești etc)... Nici Bacalaureatul nu exprimă nimic. Am fost generația cu capcana de la română. Pe mine nu m-a afectat absolut deloc fiindcă știam. Apropo, am fost printre puținii care nu am tocit vreodată. Iar sistemul românesc, tocmai asta încurajează - să fim tocilari dacă vrem zecari. Se învață pentru note, nu pentru a ȘTI, sau pentru că e interesant ceea ce faci tu acolo... Nimic din toate astea. Ba, mai mult, nici nu există vreo stimulare pentru a gândi, sau pentru a gândi critic...Nu există nimic!
Spun toate astea fiindcă m-am săturat ca voi să credeți că-i din vina voastră. Greșit! Orice persoană ARE capacitate de învățare! Vina aparține profesorilor care nu știu să ajungă la mintea elevilor. (mă refer la elevii care doresc să învețe) Știu din proprie experiență. Le explicam colegilor mei, într-o formă simplificată, ceea ce nu au înțeles de la profi, mai ales la matematică, și ziceau că au priceput, exclamând - "dacă zicea așa profa, ce bine era!"
Iar liceul este praf. Să învățăm cu viteza luminii la toate materiile, și să mai faci și performanță, când ai teste la toate materiile din 2 în 2 săptămâni, apoi pregătiri ore-n șir, apoi teme cu duiumul, apoi să te culci mereu la 2 a.m, după ce ai terminat cu toate pe ziua respectivă, ca elev conștiincios ce ești..., iar a 2-a zi o iei de la capăt de la 6.30 a.m.... Să stai în regimul ăsta timp de 4 ani, iar în al 4-lea să mai ai pe cap și admiterea!... Crede-mă, suntem PRAF la capitolul ăsta. Toți cei care credem că învățăm, de fapt nu o facem!
Și mai există și categoria de oameni care cred că se făcea mai multă carte pe vremea dictaturii. Greșit! Când ai informațiile schimbate, astfel încât să fie pe placul Comisiei de Cenzură, știi deja că nu mai înveți nimic corect. Scapă doar partea reală - mate, fiz, chim, bio...
Am învățat mai mult pe cont propriu, decât tot ce am făcut de-a lungul celor 8 ani de școală obligatorie. Desigur, mai există și excepții. Dar sunt rare! Noi, în mileniul 3, trebuie să învățăm în primii 20 de ani tot ce știau Pitagora, da Vinci etc în 60 de ani!
Ce mult mi-ar fi plăcut să fac ce vreau în acești ani!... Lectură, filozofie, economie, pictură... ca în Japonia. În fine, e un subiect complex, dar mă opresc aici.

Later edit - am dat din întâmplare, după ce mi-a zis mama de Komartin, (nu știam de el până acum...) de acest fragment în care m-am, și nu prea, regăsit (norocul meu cu natura mea duală - eram docilă în școală și rebelă în afara ei)

"Din păcate, în cele mai multe cazuri anii de școală strivesc orice dorință sinceră a tinerilor de a gusta poezia (într-un sens mai larg, literatura) în deplină libertate. Când ți se bagă-n cap vreme de doisprezece ani aceleași clișee despre poezia frumoasă și venerabilă, „ce a vrut să spună poetul” și comentarii învățate pe de rost ca să fie mulțumit profesorul sau examinatorul, când termini cu asta e normal să ai idei preconcepute despre poezie. Ea nu poate să fie firească și să nu facă uz de toate simbolurile, abstracțiunile și figurile de stil „clasice” care ți-au fost băgate pe gât atâta vreme. Normal că după aceea te șochează până și „Poemul invectivă” al lui Bogza… Ce să mai vorbim despre un poet care scrie în limbajul comun despre o muscă sau de o scrumieră plină de chiștoace. Dar și dacă înțelegi că, dacă expresia e potrivită, cuvintele la locul lor, imaginile îndeajuns de pregnante și capabile să creeze un transfer de semnificație, musca din poezie nu mai e doar o muscă, poate fi oricare din noi rătăcind absurd prin viață, iar poeta care vorbea despre o scrumieră murdară și plină de chiștoace se referea de fapt la corpul ei și la dilemele pe care le are în raport cu îmbătrânirea și decăderea trupească… Atunci parcă înțelegi (și te ating) altfel lucrurile astea, care, da, ar putea fi scrise de oricine. Dar nu oricine are știința (meșteșugul, de ce m-aș feri de cuvântul ăsta?) de a scrie astfel încât poemele care îi ies să fie credibile, să le resimți în urma lecturii ca pe un pumn în stomac. Meșteșugul se învață prin lectură asiduă, iar pentru un scriitor care e la început de drum, important e să scrie și să arunce, să scrie și să taie, să exerseze, să încerce tot felul de formule, să experimenteze, fiindcă doar în felul ăsta arzi etape și ajungi la o formulă (la un discurs) care e numai al tău."
https://bookhub.ro/claudiu-komartin-...-de-siguranta/