99. Mugur de trandafir neînflorit
O natură moartă
se trezește
din a sa vrajă.
Bătrâna iarnă-i
de strajă.
Să se mai uite la ceas,
a uitat,
astfel,
Soarele a prins-o.
Ce să facă?
Să-și aștepte
apariția cea nouă?
Un mugur speriat
de bătrâna iarnă
a uitat și el
să-și scoată căpșorul afară.
Ascuns-n pădure,
la umbra crengilor dese,
n-a simțit căldura razelor,
n-a auzit ciripitul vesel,
n-a simțit chemarea.
Fiindu-i teamă să-ndrăznească,
a rămas ascuns.
Primăvara nu l-a observat,
La fel și vara...
Ca și toamna...
Până la a n-a venire a bătrânei...
Iarăși frig.
Micul mugur,
plictisit de atâta așteptare,
a îndrăznit.
Și le-a deschis,
iar gerul le-a cuprins,
le-a-nghețat,
fără milă,
frunzele de nou-născut.
Seva-i pusă la somn,
Iar micuțele frunze neștiutoare, fragile,
au trecut-n adormire
închizându-și pentru totdeauna
povestea.
2007