|
96. Urâțire
Lănțișor,
Cu pandantiv cheie,
Unul care s-a urâțit în așa hal,
Și-și purta pecetea timpului nemilos,
Stătea-mpietrit,
Pe brațul unui lemn putrezit,
Agățat pe gâtul cuiului ruginit.
El în degradare, acela în descompunere și acela în oxidare.
Tustrei în acest tablou de natură uitată.
2007
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|