|
Decedat in urma cu trei ani(cancer)/la varsta de 57 de ani,pe 31 mai 2015 (in 7 martie scria: „Şi zici Tu, Doamne nu spun eu/ sunt chip și asemănare Ție./ Ai plămâni, rinichi, ficat, o instalație de organe pe care le cunoști./ Doamne la ce clinică îți faci analizele?!/ Sănătatea și credința sunt afaceri tot mai prospere…/ și zici că ai toate organele mele/ atunci vei muri cu certitudine de cancer. Fi liniștit/ alți Dumnezei așteaptă să-ți ia locul.// Domnul mi-a răspuns scurt: te bag în tac-tu și-n mă-ta! Amin!/ Doamne eu zic să ne zicem „bună ziua!” și ne-om lămuri în timp)/poet si jurnalist,membru al USR,Filiala de Poezie,București/Trăiești ca și cum ai fi nemuritor/ Pescarii abia și-au întins plasele/Orizontul este neclar/ Intrăm în absurdul cotidian.Prudent./Zici că ar fi lucruri care îţi displac/ cum ar fi boala şi moartea când se întâmplă/ să bată la uşă/Arbore/ învaţă-mă cum se moare/ prin toate frunzele tale/,Vasile Şelaru (nascut la 1 ian.1958,Braşov)/Astăzi mor/ şi nici nu ştiu ce zi a săptămânii este/ şi nici câte au trecut de la naştere/ astăzi mor/ îmbăiat de viaţă/ înrămat de imagini/ port pe chip bucuria incoloră de dincolo de nori/am trăit pipăind indiscret înconjurătorul/ prieten cu îngerii/ albi şi negri/inconştient/ precum am fost și în faţa întâmplării naşterii/ mă vor duce/ aşa cum în trecut eram purtat de mama/cu grija vieţii împovărate-n pântec/ acum, spre pântecul pământului/ desfăcut în miezul ce m-a scos sămânţă/ spre o alta/ cuprins de acelaşi ţipăt/ fericit şi nefericit/astăzi mor şi mă nasc/ deopotriva -
(....)
Cine îl cunoaşte.Cine îl vede.Merge cu o carte la brâu/
arzându-l înţelesurile precum/un pahar de rachiu/băut dimineaţa pe nemâncate/Calcă peste cuvinte ca peste apă/
cu acelaşi pas desculţ al ţăranului peste iarbă/spre centrul metaforelor trudite/ silabă cu silabă şlefuind versul/asemeni bijutierului diamantul/până la orbire/Merge,braţ la braţ cu Zeiţa Morţii/topind nisipul clepsidrei/vede mai departe/fierbe idei şi sentimente iar acestea/ se înroşesc până la topire/
în sângele singurătăţii lirei sale/Nu are timp pentru el/există doar douăzeci şi patru de ore de zvârcolire/Merge pe stradă cu o carte deschisă/şi numai ea îi ţine de foame/ şi numai ea îi ţine de sete/În viaţă. Cine îl cunoaşte.Cine îl vede. =(Poetul)=
(...)
Sunt calm. Ca un glonte. Ca o sabie în teacă.
Vă amintiţi de aceia cu părul lung, albastru
şi pielea unsă cu mierea soarelui. Vă amintiţi
de aceia despre care se spune că în luptă îi întâlneşti
doar o singură dată. Din aceştia mă trag eu.
Sunt calm. Cum cheia maşinii
în contactul nerăsucit. Avocatul mi-a spus
că e bine să nu mai scriu
dacă nu vreau să fiu condamnat
deoarece cititorii vor întoarce toate acestea
împotriva mea. Istorii.
Isocrate ( 436-338 î.Ch.), era fiul unui bogat
făuritor de instrumente muzicale. Şi tatăl şi fiul
au avut timp să se gândească
la virtute şi înţelepciune. Eu…
Sunt calm. Ca un glonte. Mă gândesc (banal!) la impozite.
Plătesc o taxă de protecţie statului – victimă
a unui şantaj subtil – îmi plătesc timpul
de-a mă fi născut pe această planetă. Sunt calm.
Sunt pasul unui tigru, prieteni.
Mariajul meu a început
pe strada pe care hoinărean
afişând pe chip ideea unui zâmbet stratificat. Eram
în spatele tău, la câţiva metri
te-ai fotografiat. Fără băgare de seamă intrasem în
cadru – se spune că cei care se căsătoresc din
dragoste se despart repede, iar căsătoriile din
interes au o viaţă scurtă doar
cele din prostie sunt trainice! Să vezi și să nu crezi
privirea prinse conturul ispitei
potrivit dorinţelor mele. Aşa am rămas
în fotografie – un cuplu perfect.
Locuiam într-o cutie de pantofi fără să plătim
taxe, împreună cu sute de alte fotografii cărora
nu le mai acordai nicio importanţă
ne trăiam povestea de dragoste
şi-am fi prins veşnicia dacă focul iubirii
nu ar fi făcut scrum fotografia
odată cu ea fericita noastră căsnicie dintr-o cutie.
(...)
În anul 2008,la Brașov,Șelaru își lansa volumul Dicționarul scriitorilor brașoveni și al veleitarilor”,cartea,stârnind un scandal fără precedent în lumea scriitorilor,autorul fiind exclus,in octombrie 2009,din Filiala Braşov a Uniunii Scriitorilor)/iata raspunsul scriitorului,in poemul:
(Alungarea din Cetate)
-părăsiţi-mă căci omul nu poate să schimbe nimic,iar lumina vieţii vine şi pleacă după cum i-e voia/Holderlin/Când au văzut că la brâu/nu purtam sabie/decât o carte/mi-au făcut semn să intru în cetate/Noaptea, târziu am pus capul pe-o piatră/şi i-am citit de sare/mi se albise vremea/ ar fi trebuit să mă trezesc cu ochii în zare/eu priveam deasupra în adâncul unui gând/abia mă împrietenisem cu viaţa/pecetluieşte ce am spus şi nu scrie nici un cuvânt/însă fără de el în cetate s-a lăsat tăcerea de frig/şi nu era lipsă de soare
Când au văzut că la brâu
nu purtam sabie decât o carte
m-au alungat din cetate-
(...)
Topind ceaţa depărtărilor clipa mă atinge pe frunte iubito, caută limita dar nu-mi răspunde nisipul ţi se topeşte în gură... aud bătaia de argint din pleoapele tale dureri de flaut îmi pătrund în carne adunând lacrimi – perle pierdute în ale timpului plete – acum plec iubito: te rog iartă-mă, mi-e prea multă iubire de tine şi mi-e teamă să nu te ucid din privire.
-Scrisoare adresata Marii Negre-
(...)
O seară metalică printre arborii de oţel şi frunze de aramă sună melodramatic în parcul roboţilor pe aleile de plumb se vindea fericirea cu trei siguranţe emailate. Ei făceau schimb de memorii cu diverse organe interne în semn de prietenie. Se prezenta ultima reclamă a unui vis din întâmplare chiar se inventase în locul inimii de zăpadă una de tablă. Pe un site ruginise singurătatea unei poezii made în orice sentiment. Roboţii au început să facă dragoste şi chiar să-şi scoată şpanul din ochi pentru o robotiţă ce ştia toate cele, curăţatul cartofilor, făcutul cafelei a deprins până şi spartul ouălor. La nevoie rezolva chiar şi ecuaţii cu necunoscuţi. Acestea fiind zise doar în paranteză, se oficiau căsătoriile în ateliere de reparaţii electrocasnice. Roboţii nu divorţează ei fac doar copii fidele după chip şi asemănare, citesc diverse amănunte prin ziare electronice la rândul lor scriu jurnale publice pe blog. Dar iată, totul trece, chiar şi visul meu rece cu viaţa roboţilor scris în calculator la orele cinci fix...dimineaţa...di-mi-nea-ţa...scris...orele...
-Orasul Robotilor-
|