|
* * *
Cu cît mai fără de nădejde
S-adună ani să ne-nstrăine,
Pe-atîta dorul prețuiește
Minuta ce-o petreci cu mine.
Pot curgerea neîmpăcată
A timpului, uitînd, să-ndur,
Cît, printre genele-ți, mă cată
Un tînăr zeu din pur azur.
Zavistii ard sporind în pară
Și mi le știu și bine nu mi-i,
Ci cum pe chipul de fecioară
Opri-s-or ochii toți ai lumii?
Ce preț pe vis pui în secret,
Cît nu cunoști al vieții ham!
În bietul suflet de poet,
Acelui vis – liman și hram.
(1861, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|