|
60. Draperie de noapte
Dansul perdelei de infinitate,
Culcată la lumini-n cioburi,
Învăluită-n rochie de calitate,
Mângâiată de lungi sclipiri.
Uitată-n simțire și-n gândire se pierde,
Cu gravitate și suavă înțelegere,
În subțirele fire ale ierbii raze calde,
Se instală-n ale umbrelor tăceri.
Dedesubt, perdeaua cu lună fermecată,
Brodată cu firele barbarei nopți,
Ceasul-n curând va suna cu o rază ultimă,
Și cum apus-i totul va simți...
2006
Notă:
draperia = întunericul, noaptea
perdea = lumina lunii
Dacă s-a întâmplat vreodată să nu aveți niciun material la fereastră și ați stat în cameră, cu becul stins, trezi între 2-4 a.m., iar afară, sus pe boltă, este lună plină... ați stat să admirați această imagine? Ați văzut dreptunghiurile de lumină oblice pe podea?
Este FABULOS! Te îndrăgostești pe viață!
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|