|
* * *
Aștept... Fug ape fermecate...
Privighetori, acolo și aici...
Sub lună, ierbi cu nestemate,
În toată umbra, colb de licurici.
Aștept... Pe ceruri pure, stele
În fără de sfîrșit sobor.
Bat clipe-n țărmul vieții mele,
Mi-i trupu-n floare și-n fior.
Aștept... Sub vînt din sud adus,
Mi-i greu să plec și greu a sta...
Căzînd, se șterge-o stea-n apus.
Mă iartă, stea de aur, steaua mea!
(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|