|
* * *
Cînd sînul tău fraged și blînda și calda
Lumină sărut a cosițelor tale,
De ce încerci a-mi vorbi despre alta,
Și ochii tăi n-au către ochii mei cale ?
De-i frigul aproape din orele serii,
Eu bine te apăr sub mantia mea.
În pîcle nu-i luna, și stele-s puzderii,
Din toate ales-am o singură stea.
Credință nu ai... Ci de-ai crede și-n clipă,
Iubirea în mine cetire-ai întreagă.
Arzînd în sărut a-ndoielii aripă,
În brațele tale tu, zînă, mă leagă.
(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|