|
57. Doina visului
Vine mândrul dor
Peste Soare
Pe vale aleargă
Caii călare
De la coadă strigă
Vrăbiuța cu cântec
Vizitată de trecători
Pe drumuri goale
O casă ici, o casă încolo,
Lângă,
Cât-i ziua de lungă,
Gânduri de păsări
Este acest sat y uitat
O lume imaginară
Care-și flutură
Satul x părăsit
De pe vale.
A plâns
Sute de gânduri,
A nins la geam, pe pământ,
A venit prințul din Poveste,
Hm!
Nu zâmbește,
Surâsul nu-mi apare,
Nu umple universul ce se susține pe cer
Deși am visat că plouă cu zâmbete.
Zboară frunza
Printre visele visate
Să cânte florile,
Să dansați,
Să visez,
Să râdă fantomele,
Să râd eu,
De copacii dalbi,
Să stau toamna lângă căprioare,
Să visez-n continuare,
Să adaug stelele,
Să ating culorile,
Bagheta constelației să apară,
Cerul să-și declare-ntunecimile,
Să vină zeii să mă blesteme
Și să râd de ei,
Visez-n continuare,
Cu lacrimi-n natură să mă implore,
Și să nu le dau dram de atenție
Căci voi visa-n continuare,
Când vine mândrul dor
Peste Soare
Și mă văd pe o floare
Într-un copac
Lângă privighetoare
Pe o petală roșie
Prinsă de frumusețea unui zeu
Cu privirea dintr-un vârf de munte
Ascunsă de voi.
2006
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Last edited by Cretzulynne : 27 May 2018 at 22:06.
|