|
* * *
La geamul meu, pe cer,
Mîhnit, însingurat,
Mesteacănul, de ger,
Bogat înhorbotat.
În ramuri, făr' de rînd,
Ciorchini de albul colii,
Priviri iluminînd,
Durează reci lințolii.
Ard zori pe fața lor,
Păreri de rău mă prind,
Cînd păsările-n zbor
Zbat fragedul argint.
(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|