|
* * *
Îndrăgit-ai, fată, văd,
Nopțile de lună pline:
Zorii află pe omăt
Urme fine de botine.
Știu, sub apele lunare,
Timpul nopții, clar și mut,
Pace nu și-ndemnuri n-are
Pentru somn în așternut:
Ceru-i ars de nestemate,
Crengile-s de rază grele,
Luna, din tărie, bate
Ținte, pe omăt, de stele.
Doar un duh, mișcînd din gene,
Să nu iște vreo vîltoare
Ce-ar ascunde sub troiene
Fir de dor și de cărare.
(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|