|
46. Amărăciune
În sufletul meu sunt amărâtă,
De privirile celorlalți uitată.
Nu mai exist decât puțin,
Trăind în amar chin!
Vorbe dureroase, șirete,
Pe față dulci, amare la spate...
Neadevărurile dor.
În zadar ei ghinion îmi vor!
Minți cu conștiință și fără;
Sunt judecată și mă supără
Prostia lor fără margini
La țintă înfierată cât o sută de spini!
2006
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Last edited by Cretzulynne : 12 May 2018 at 14:15.
|