[klute]

cântec de veșnic flăcău, doar că acela nu-s eu

pe cine iubesc io mult, haida!
nici nu văd, nici nu ascult, haida!
numai mă gândesc la ea, haida!
ca bocancul la sanda
ba nu,
ca broscoiul la o stea
căzută în balta sa
numai cu imaginea,
ba nu,
ca dintele la măsea
și limba la lingurea
etc. -

să-i dea Domnul tot ce vrea,
haida!
petrecută-n sinea mea, haida!
să nu știe lăcrima, haida!

lăcrima - și tot ce doare,
numai de-a hori sub soare
și sărutul ca o boare
din creștet până-n picioare
de la buze-n afunzime
de la tălpi în înălțime
din nălțime-n rotunjime,

c-am îmbrățișat-o toată, haida!
și o țin îmbrățișată, haida!
de-aici în lumea cealaltă, haida!
lumină-n piele de fată
în mine neînserată
bătrânică niciodată,

(și bătrânică de-a fi
în mine-a întineri
de-atâtea copilării).

Raiule, măria ta, haida!
tu în mine de-ai intra, haida!
ai da cu ochii de ea, haida!

ai da cu ochii de ea
în brațe la dumneata
dând să-ți rupă o smicea,

o smicea, două smicele
câte sunt zilele mele
să scuturi raiul cu ele
și să ne păzești de rele
în viață și-n poezele
și-n moartea ce ni se cere,

în viață și-n cântecu, haida!
și-n moartea ce ne ceru, haida!
de la cine nu ne-avu, haida!

(Marian Drăghici)