Vreau sa-mi cer scuze, Twinsen pentru faptul ca am fost nitel cam dur. Mi-am spus sa nu ma mai las calcat in picioare de nimeni dar cateodata exagrez in a incerca a ma apara si trimit jigniri spre persoana de-mi testeaza limitele. Imi cer scuze!
Incerc sa nu portretizez personajul acela care, in urma unei traume, sta in spatele unui computer, all day long si scrie tot felul de tampenii. Forumul cinemagia imi e drag. Adunasem toate numerele revistei atunci cand aceasta se intampla. Citeam cu pasiune fiecare foaie, inclusiv introducerea de pe prima pagina a redactorului sef (Emanuel Lazarescu si apoi Gloria). Scriu pentru forum! Si pentru mine! Dar, ca sa mai elimin din impresia asta, am sa precizez aici ca momentan am un job la Mega Image din care imi platesc facuturile si chiaria si in paralel, lucrez la un scenariu de lungmetraj, am un scenariu de scurtmetraj pentru care incerc sa adun echipa si... sunt multumit de viata mea! Well... asta cu sunt multumit de viata mea, is destul de sigur, vine multora greu a fi crezuta. Probabil are sa fie crezuta in timp. Insa cat timp mintea mea mai poate functiona cinematografic si apoi ca om, desi ma simt destul de obosit cateodata atunci... pot sa fiu multumit de viata mea.
Momentan am nevoie sa scot si demonii intalnirii dintre mine si Mihnea din sistemul meu, pentru ca aceasta intalnire a schimbat enorm viata mea. Pot spune cu mana pe inima ca sunt bucuros ca l-am cunoscut. Mi-ar fi placut sa nu-l mai fi cunoscut nimeni altcineva din cauza mea dar s-a intamplat si pentru asta... imi cer scuze. Daca as putea da timpul inapoi, cu toata credinta mea in ceea ce inseamna 'a face bine, a nu pune pe nimeni in pericol', as face asta, as da timpul inapoi. Si sunt bucuros pentru ca din pricina lui, privesc mult mai matur viata. Din cauza lui, pielea mea e mai groasa si nu mai poate fi intepata atat de usor de anumite vorbe sau chiar actiuni. Castigasem forta de a privi detasat spre viata, o detasare iluminanta si apoi... viata mea a devenit un mic calvar. In ceea ce priveste acest calvar, am sa intru in detalii intr-o alta fila...
Spuneam de scurtmetrajul pe care incerc sa-l intreprind: se numeste "O despartire" si daca exista doritori a se implica la realizarea unui scurtmetraj independent... faceti un semn si am sa va contactez.
Am cautat mereu sa ma detasez de tot ceea ce mi s-a intamplat si a venit spre mine ca energie negativa. Recunosc ca eram destul de influentat de acesta energie de venea spre mine insa faceam tot posibilul sa nu arat faptul ca eram influentat, pe moment, de acesta. Ceea ce ma ajuta sa trec peste aceste momente erau chiar micile reusite cinematografice precum faptul ca cineva ca mine, cu nivelul meu forte scazut de cultura cinematografica (dar pasionat de domeniu peste masura) era bagat in seama pe forumul pe care-l admiram de chiar adminul acestuia, Mihnea Columbeanu, un om care se ascundea in spatele unui avatar ce intruchipa duritatea suprema dar care reusea sa dovedea una dintre cele mai sublime caractere de mi se daduse sansa sa observ (nu sa intalnesc, pana in punctull in care imi formasem impresia) la un om. Mai putin cand se enerva dar chiar si atunci, parea sa caute a exprima o idee, un fel de a fi al rabdarii si al intelegerii. Si apoi mai erau si reusitele micilor proiecte de film si anume faptul ca... ajungeau la o finalitate.
Observasem repede ca nu ii placea si (sau) nu vroia sa-si ceara scuze. Dovedea acel fel de a fi al spiritelor de se cred mari si importante care, nu au de ce sa se explice si nu au de ce sa-si ceara scuze. Nu imi aduc aminte sa-l fi vazut cerandu-si scuze dar daca a facut-o, proabil ca asta s-a intamplat deoarece i se ceruse insistent. Recunosc ca imi placea sa-l cicalesc. Poate si pentru ca observasem rabdarea lui dar mai si intelesem ca in mare, facea misto de mine. Cauta mereu sa scoata de la mine toate prostiile de imi treceau prin cap iar eu ma conformam dar o facea in felul in care, credeam eu, reuseam sa aduc si eu nitel misto in context, fata de el. In alte momente, cred ca eram printre putinii care chiar reusea sa-l enerveze. Astfel ca intre mine si el se legase un fel de legatura ciudata via internet si care avea sa fie bombardata mai tarziu de adevarata impresie pe care incepuse el sa o formeze despre mine, la cineclub, moment in care... ii devenisem dusman. Din punctul lui de vedere nu aveam caracter, nu aveam intelectualitatea sau disciplina. Mai tarziu am primit toate acestea de la mentorul de avea sa-mi schimbe viata in bine pentru tot restul vietii mele. In schimb, in opinia lui Mihnea, aveam talent organizatoric. Ca doar deschisesem un cineclub, il organizasem si il tineam in picioare. Imaginati-va un om intelectual pus sa faca pe profesorul la cineclubul unde il avea ca discipol pe chiar cel care a infintat cineclubul dar care om era total pe dinafara cu tot si poate ca singura lui calitatea era aceea de a fi perseverent privind telul sau cinematografic. Acesta eram eu in fata lui Mihnea. Imi aduc si acum aminte de privirile lui zemflemiste aruncate spre mine in momentul in care trebuia sa dau un raspus si apoi, in secunda urmatoare privirea aruncata spre ceilalti cineclubisti in semn de "ajutor!!" In adancul adancul sufletului meu, simteam toate acestea (in ceea ce priveste fiecare relatie cu toti cei pe care i-am cunoscut vreodata) insa sufletul meu nu putea decat sa e intristeze nitel si sa aiba rabdare sa progreseze. Uitandu-ma inapoi, pot spune ca am venit pe acest pamant, cel mai probabil cu un blestem. Un blestem pe care probabil l-am primit in primii mei ani de viata sau... in timpul vietii. Imi era greu si nu puteam intelege cum de un om poate simti, intelege atitudini dar nu poate sa exprime niciun fel de reactie in ceea ce priveste acestea. Pur si simplu impietream in momentul in care astfel de energii erau trimise spre mine ori in alte cazuri, incercam doar sa continui ce aveam de zis, de exprimat. Si cu toate acestea, mergeam de fiecare data la club bucuros ca... puteam sa fac parte din acel club prestigios. Un profesor de calitate si elevi de inalt rang al conduitei. Pe de alta parte, toate aceste experiente m-au ajutat sa trec peste angoasele mele si fricile interioare si recunosc ca... imi era frica de oameni. Sau, intr-o alta exprimare, eram timid.
Anii ajuta in ceea ce priveste timiditatea astfel ca, pe la 22 de ani, reuseam sa vorbesc in fata unei multimi fara niciun fel de probleme. Ba chiar eram aplaudat si apreciat pentru ideile de le aduceam in vorbire. Toate acestea datorita cartilor pe care mentorul meu mi le dadea cu toata dragoste si pe care eu le devoram, cuvant cu cuvant si apoi datorita conversatiilor sau ma rog...a monoloagelor pe care el le tinea in fata mea, cand ne vedeam si pe care eu le ascultam dumnezeieste cu frica nepamanteana de a nu rata vreun cuvant, vreo propozitie, fraza sau idee. Imi spunea mereu "Alex, singura ta problema e aceea de a te fi nascut intr-o familie gresita. Care sa nu-ti fi dat ceea ce aveai nevoie pentru a te dezolta. Dar chiar si asa, asta nu inseamna decat faptul ca ai foarte multa munca de dus in spate. Atata tot." Si asta m-a bucurat pentru ca... de munca nu imi e frica si nu m-am speriat niciodata.
Am exprimat mai sus idea cum ca cineva care renunta la cinema, dupa ce isi primeste diploma unatecista, imi pare ca face portretizarea indeamanuntita a impostorului. Evident ca nu e chiar asa. Sunt tot felul de situatii de care un om poate sa se inconjoare, vrut sau nevrut, dealungul vietii. Au fost atatea si atatea cazuri. Chiar eu cunosc cateva. Insa in cazul lui Mihnea, nu stiu, am avut mereu senzatia ca el doar a renuntat. Ii stiu destul de bine istoria de inceput de drum cinematografic. Nu am s-o expun aici din simplul motiv ca... acela e un subiect sau capitol de analizat separat in ceea ce priveste personalitatea acestui om.
ps: Pt Twinsen. E nevoie sa ma explic fata de tine: daca am parut nitel mai pozitiv fata de persoana lui Mihnea in asta alta fila, s-a intamplat pentru ca am incercat sa redau unghiul meu de vedere pe care atunci il aveam fata de el; cautam sa las laoparte atitudinea lui abuziva fata de persoana mea si sa invat catde mult posibil de la el si de la ceea ce se intampla in clasa. Primisem o sansa imensa de la Dumnezeu si nu vroiam s-o ratez printr-o atitudine adolescentina. Insa iti garantez ca acum, unghiul e total diferit si destul de mult in spectrul opus al idee de pozitiv. Inca odata, fac tot posibilul, tot efortul sa nu arunc cu pietre in el dar sa vorbesc despre fapte (facts) si sa nu inventez nimic din ceea ce relatez (exista un mic risc in acest sens in momentul in care abordez formatul beletristic privind relatarea unor fapte. Pana acum is ok in acest sens. Daca o sa observ ceva aiurea am sa corectez [am sa inlocuiesc non adevarul cu adevar si am sa las note la subsolul postarilor in acest sens]). In ceea ce priveste scuzele de la inceput, poti sa le accepti, poti sa nu, eu tot am sa caut sa ma apar de atitudinea ta, Twinsen, deoarece am observat, ai niscaiva scapari comportamentale (te-ai certat si cu alti oameni pacilea etc) pe care eu nu le mai pot accepta la oameni. Cu toata parerea de rau
. Pe dealta parte, inteleg ca poate stii nitel mai multe despre mine, poate ca acest 'mai multe lucruri' e chiar mai mult decat pot eu sa-mi inchipui dar nu uita: atat timp cat nu ai cum sa ii spui omului despre care crezi ceva, ceea ce crezi cu adevarat despre el... in fata, ideile, impresiile nu exista. Pentru ca omul despre care crezi chestii sau crezi ca stii chestii... are dreptul de a confirma sau infirma ceea ce tu (crezi ca) stii despre el.