[White1]

Uite, Cretzulynne, sa le dai in cap cu versurile astea oamenilor maturi si rai care te tot necajesc:


Aievea nu şi nici cu-nchipuirea
Eu munţii nu-i mai simt cum îi simţeam
În vremea unor basme petrecute
Când se făcea că un copil eram,
Când mă-nsoţeam cu păsări şi cu ciute,
Când mă-nstelam cu flori, când nu eram.

Văd o-nserare plină de lumină
Plutind pe bucla unui brâu de brad,
În mijloc e poiana-n lună mată,
Şi-ntr-însa cineva a desenat
Copilul pur pe care altădată
Aşa precum pe mine l-a chemat.

Tabloul se apropie şi creşte,
Îl am în faţă ca un ochi deschis.
Copilul mişcă buzele şi-ngaimă:
"Eşti rău, străine - te-am văzut şi-n vis"...
Şi buzele îi tremură a spaimă -
"Eşti rău, străine, pleacă" - mi-a mai zis.

"Ce vrei, copile? Nu mă poţi cunoaşte!
De ce-mi priveşti în suflet ca-ntr-un sac?
Vezi bine, nu sunt jucării într-însul."
"De-aceea-ţi pare sarbăd şi posac."
Şi-năbuşit a trebuit să tac.

"Eşti rău, străine. Lămurit eu nu ştiu,
Dar te-am văzut şi-n vis şi se făcea
Cum cineva pe oameni îi loveşte -
Slugarnic tu rânjeai în dreapta sa.
El mi-a strigat: - Şi tu, la fel vei creşte!
Eu când voi creşte nu voi fi aşa."

Pe frunte îmi ţâşni sudoare rece -
"Ascultă, deşănţat judecător,
Găseşte-ţi altă victimă şi spune-i
Acest vis sadic şi amăgitor;
Ai merita să fii legat în funii,
Să nu mai tulburi traiul tuturor."

Dar deodată-n juru-mi mii de voci
S-au auzit strigând cu larmă multă:
"Ascultă, tu, străinule de jos.
"Ascultă-l pe copil! Ascultă-ascultă!"
Oh, surd strigau şi trist şi dureros -
"Ascultă-l pe copil! Ascultă-ascultă!"

De-atunci nicicând eu nu l-am mai văzut,
Dar parcă mă-nfioară-o presimţire
Şi-mi tot repet blestemul ce-a rostit
Cu voce tremurată şi subţire,
Prin codri mari îl caut răvăşit
Şi-n vise îl mai caut, în neştire.

Dar pentru mine azi străini îs codrii,
Sunt numai arbori, pietre, flori şi hău,
Iar visele-ncărcate de coşmaruri
Nu-mi mai aduc curatul chip al său...
Pe suflet tot arunc cernite zaruri -
"De ce mi-ai spus, copile, că sunt rău?"