[Cretzulynne]

40. Sub umbra sălciei
(asfințit - orologiu)

Subțiata salcie se roagă senină
La altarul bălții se-nchină,
Se apleacă, făcând rugăciune,
Și cu greutate, de vreme apune.

Pe masa de piatră se joacă o ramură de salcie,
Lumină blândă pe sub salcia aplecată
De vremuri apuse la asfințitul soarelui.

Pe scaunul de lemn din pădure, frumos cioplit
Se joacă raze jucăușe, gând iubit
Pe lemnul ce trăise atâția ani în pădure
Ca și fiecare lucru existent aici, cu soarta lui
Firească blândețe, armonie fără clintire.

Sub salcia ce se roagă la auriul apus
Pe altarul pământului, cu lumină de spiriduș
Pe masă, lumânare stinsă, altfel spus
Jocuri cu forme negre - frunzele de sus.

Ramuri cu frunze ușoare, dansuri întunecate
Lăsate în voia vântului, fără lumina auriului aprins,
O musculiță neastâmpărată, cum de o văzui ?
Se așează din curiozitate,
Needucată, intră în momentul tainic, fără demnitate,
Dorind să ia și ea parte, neștiind la ce.

Frunze scurte, frunze lungi, prelungiri verzi
Părtașe la acest moment de trăire magică
Din sufletul clipei magice
Ce se admiră acum
Sub umbra sălciei, sfântă cugetare…

Desprinsă, cade,
Împietrita statuie mică, murind și orice speranță pentru dânsa.
Mai zise și un “adio”
O frunză
Ce își acceptase destinul.

Odată cu ultima sprânceană de lumină dusă
S-a desenat dincolo de mine,
Pe bolta neagră
O amintire scrisă.
Plec.


2006