mica de horror................................................... ..............................................
The Taking (2014)
aka
The Taking of Deborah Logan (2014)
]
Filmul este gandit ca o capcana pentru un privitor binevoitor si naiv prin increderea pe care o va acorda acestei productii. Incepe ca un documentar, in timp ce in credits-ul de deschidere chiar ni se atrage atentia cum ca in film sunt incluse scene
editate, surprinse de camerele de supraveghere sau preluate din cercetarea realizata in scop medical. E ca si cum ai spune ca, din cateva inregistrari distincte realizate pe parcursul a mai multor ani, presendintele tarii x, minte si recunoaste ca este vinovat de absolut orice s-a intamplat in ultima zi. Acel "
EDITATE" poate insemna orice. Un cuvant de alint scos din context, mixat suficient si modificat incat sa corespunda scopului, poate sa para cea mai demonica incantatie rostita vreodata. Invit deci, sa incepem cu precautie aceasta vizionare pentru ca insusi coordonatorul proiectului, Adam Robitel, ne semnaleaza ca ceva nu este in ordine in acest proiect, facand prin aceasta declaratie de inceput sa fileze becul rosu de alarma in mintea oricarui privitor cu pretentii cat de cat.
Vorbind strict despre film ca si produs tografic, o sa amintesc inca de la inceput, jocul actoricesc. Cele doua actrite, mama si fica, (Jill Larson ca Deborah si Anne Ramsay ca Sarah), interpreteaza excelent. Cu un plus evident pentru Jill, ea avand si expunerea cea mai mare din tot cast-ul, actrita in varsta de 67 de ani este intruparea nebunieie, a acelei parti intunecate a bolii ce iti face pielea de gaina si apoi a demonului insusi in final. Actrita avea inca din 2010 o carte de vizita ce o recomanda pentru astfel de roluri grii sau chiar intunecate, odata cu aparitia ei in Shutter Island (2010). O prezenta meteorica in acel film dar care cu siguranta a fost, este si va fi tinuta minte de oricine l-a privit pentru ca rolul lui Jill , chiar daca este unul doar de figurant, iti ingheata sangele in vene. Infricosatoare atunci, ingrozitoare acum. (fiind un horror, "ingrozitoare" e de bine
)
Din pacate doar prestatiile celor doua nu pot sa genereze si un film de calitate. Daca nu ai si un scenariu in spate, degeaba incerci tu imposibilul, pentru ca mai mult decat sa scoti filmul din mediocritate este cu neputinta. Exact cazul de fata. Cu o poveste ciudata, ce in alta conjunctura ar fi putut sa scoata mai mult decat o face acum, maniera in care se decide a se filma intregul material e deja perimata. Poate daca aparea inainte cu 15 ani, odata cu
The Blair Witch Project (1999), sa mai fi impresionat pe cineva. Sau hai fie, macar inainte de
Cloverfield (2008). Acum insa, e tardiva toata acesta tehnica de inregistrare a evenimentelor asa-zis reale. Sa incerci sa tragi cu ochiul, poate-poate prinzi o imagine mai acatarea a ceea ce se intampla nu mai e cool demult. Cel putin nu in realizarea lor horror.
N-oi fi eu un un doritor de efecte speciale sau de continut explicit, dar in aceasta pelicula, imagini care au legatura cu supranaturalul sau maleficul, deci cu sentimentul de groaza, apar doar intr-o singura secventa, cea din final. Insa si acolo sunt doze mici, mici de tot ca nu cumva sa ne obisnuim cu ele ori sa simtim vreo placere. Pana atunci, nimic in afara de isterie si de comportament suspect. Iar pentru un film care vrea sa isi faca loc intr-un gen ce sufera tot mai mult de lipsa de inspiratie si de criza de idei, e prea putin. Daca tot nu mai ai variante de a speria si a infricosa, macar arata niste chestii interesante.
Concluzie: Un film ce nu merita investit timp in el. Nu contribuie cu nimic nici la dezvoltarea genului in care se incadreaza si nici nu isi convinge privitorii prin nimic. Nu tu scenariu interesant, nu tu reprezentari interesante ale nevazutului, nimic. Daca nu ar fi fost Jill Larson in distributie, probabil ca rebut ar fi fost un posibil titlu al acestui review. Plus ca tot acest shaky camera ajunge sa ma enerveze mult.
Nota 6,08 pentru o copie a copiei unei copii.