Curtea era mare, foarte lunga. Masina sedea la umbra, sub vita-de-vie. Inauntru eram eu. Canapeaua nu avea intrerupere ca la masinile de astazi. Sedeai io asa linistita in mijloc. Parbrizul putin insorit. Ii vedeam pe oamenii mari in departare. Devenise un ecran caruia nu-i mai dadeam importanta. Era altceva mai important! Cheita!
Nu, nu cheia de la usa, ci aia de acolo...din contact! Ma chema. Eram sub vraja ei. Ma aplecai si... o misc!
Instantaneu experimentez secventa miscarii: inapoi-inainte-inapoi-stat pe loc. Prima senzatie de
thrill !!!!
Pot jura cu ambele maini pe inima ca nici toate montagne-russe-urile de 45 de grade de mai tarziu, nici parasutismul, nici calaritul de orice fel, nici nimic altceva, nu a mai depasit aceea senzatie. EXPERIENTA UNICAT! la fel de unicat ca si taierea cordonului ombilical al propriului copil. A fost prima si ultima data.
Aveti tot dreptul sa fiti invidiosi pe copilul ala, fiindca si eu mi-s invidioasa pe mine ca am reusit sa
descopar frumusetea sofatului fara instructor in dreapta! Unde-i rasul aici, va intrebati ? Amu va zic: din nefericire, a durat prea putin fiindca oamenii mari mi-au auzit masina vie si s-au napustit asupra noastra...
Mai departe nu-mi amintesc decat bucuria mea si ingrijorarea altora.
Iaca si-am incalecat pe-o sa, si v-am zis istoria asa.
Mai vreti ? Mai scot din traista ?
