The Wailing

In sfarsit! Dupa ani de zile, cinematografia coreeana produce din nou un film extraordinar. Acum nu pot desigur sa zic ca am vazut toate filmele coreene recente, dar am vazut destule si The Wailing e in alta sfera.

Doua lucruri am apreciat in mod deosebit la filmul asta: originalitatea si modul in care mentine suspansul. E dovada vie a faptului ca poti face arta fara sa fii pretios sau plicticos, adresandu-te unei audiente largi. Desi e greu de incadrat intr-un gen, it's safe to say ca nu e recomandat celor care nu suporta horror-ul, cam la fiecare cinci minute cineva ori moare, ori sufera vatamari considerabile. In mod remarcabil insa visceralitatea se impleteste cu o poveste inteligent construita, practic imposibil de prezis si care nu iti ofera raspunsurile pe tava nici la final. Atmosfera e fantastica la propriu si la figurat, iar din punct de vedere a regiei sau a jocului actorilor totul e impecabil. Singurul lucru care il impiedica sa fie o capodopera e faptul ca nu are mai multa substanta reala, ca mesajul nu e suficient de puternic - dar in fata lucrurilor extraordinare care ii reusesc, e greu sa-i reprosezi prea mult asta. Mi-a amintit de ce iubesc filmele si in mod special pe cele asiatice.