Hotaru no haka (1988)
aka
Grave of the Fireflies (1988)
Aceasta drama, demna sa poata fi catalogata un lungmetraj de sine statator, in ciuda modului de reprezentare grafica ales si anume animeul, este ecranizarea unei foarte cunoscute nuvele a literaturii japoneze, carte intrata adanc in cultura acestei tari. Si cum e normal, anumite elemente specifice acestei parti de lume, unele patriotice, altele nationaliste, si-au facut loc si in aceasta lucrare, ulterior in filmul animat adaptat si regizat de Isao Takahata.
Conflagratia mondiala ca si reprezentare are o pondere mica in toata aceasta poveste de dragoste-pana-la-moarte, dar chiar si asa, sugereaza un mod de a intelege actiunea usor manipulativa. Mi-ar fi placut sa nu contina deloc aceasta unica latura de a privi chestiunea unui razboi crud si dureros, mai ales pentru natiunea japoneza. Dar sunt realist si pot intelege ca fara influenta specifica unei culturi atat de vechi cum e cea a Tarii Soarelui Rasare, e imposibil pentru un nipon sa creeze o opera literara pe marginea acestui eveniment.
Si totusi, in pofida momentelor in care auzim replici gen "Traiasca imparatul" sau "marele Imperiu Japonez" ori termenul "kamikaze", filmul reuseste sa se concentreze cu precadere asupra dramei celor doi frati ce se lovesc pretutindeni de statui umblatoare, fiinte catranite si schilodite sufleteste, lasand dreptatea mondiala sa se transeze de catre privitori in functie de partinirea sau luciditatea fiecaruia.
Inceputul acestei realizari fiind partea cea mai politizata, mi-a dat impresia ca revad, pana la un anumit moment, un alt
Come and See (1985), la fel de propagandistic si perfid ca acel film rusesc. Din fericire pentru experienta cinematografica, atentia naratiunii s-a mutat rapid, iar centrul universului acestui taram-gradina a licuricilor, a devenit relatia dintre cei doi frati, copii maturizati brutal, mutilati chiar, iremediabil.
Insa, adevarata drama e ascunsa in spatele imaginilor cu iz copilares, (ca doar vorbim de un desen animat). Ea consta in ecoul acestei povesti, in reverberatiile pe care istorisirea le trezeste in inima fiecarui spectator. Da, drama de pe ecran e sfasietoare, poate prea melodramatica pentru gustul meu, (nuanta de inteles daca stim motivul pentru care Nosaka Akiyuki a publicat aceasta scurta nuvela), dar ideea ca astfel de lucruri s-au intamplat in realitate este ceea ce iti ingheata sangele in vene. Insusi autorul acestei cvasi-autobiografii a suferit o astfel de pierdere in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cartea fiind considerata o scuza personala, adusa surorii lui, care a murit de malnutritie, o justificare plina de remuscari a faptului ca el a supravietuit pe cand ea nu.
Modul de ecranizare, animat, este minunat ales. El mai estompeaza din suferinta dincolo de cuvinte a personajelor. Un film artistic mai mult ca sigur ca ar fi amplificat pana la refuz aceasta latura lacrimogena si astfel, productia ar fi foast mult mai dificila de urmarit, depasind buna-cuviinta a unei drame serioase.
Titlul este o minunatie in sine.
Mormantul licuricilor este si mormantul umanitatii. Un mormant al inocentei si al copilariei. Un mormant al luminii provenite din sutele de scantei datatoare de speranta. Frumusetea acestei constructii stilistice, va ramane pururi un punct de referinta in analiza filmelor ce trateaza efectele unui razboi, oricare ar fi el.
Concluzie: Despre film s-ar mai fi putut discuta mult, elemente simbolice sau emotive fiind pretutindeni. Motivul sinuciderii fiind un astfel de subiect vast pe care noua, europenilor ne e destul de dificil sa-l intelegem, pricin pentru care nici nu l-am abordat in review. Important e sa se inteleaga ca acest film nu trateaza razboiul ca tema principala ci mai degraba efectele lui asupra societatii. In prim plan este sacrificiul si actul suicidal al celor doi frati, tema secondata de analiza asupra firii umane greu incercate de lipsuri si nevoi. Cum oamenii transformati ajung la cruzimi animalice, devenind neinduratori si reci aidoma unor stane de piatra, parand ca li s-a stins acea luminita izvoratoare de umanitate, licuriciul din sufletul fiecarei fiinte vii. Nicidecum razboiul nu este un subiect in acest film, cum gresit se proclama in multe discutii; nici macar unul adiacent celor deja identificate mai sus nu se poate considera a fi.
Nota 8,23!