Hot Shots! Part Deux (1993)
Una dintre cele mai bune continuari, chiar daca nu are mai nimic in comun cu prima parte; fiind o parodie e si normal sa nu pastreze aceeasi poveste. Este sequelul ce isi depaseste filmul din care se trage, iar aceste cazuri sunt extrem de rare.
Ambele filme, atat
Hot Shots! (1991) cat si
Hot Shots! Part Deux (1993), am avut placerea sa le vad pentru prima oara in "deplasare". Pe primul la videoteca organizata la Casa Pionierului de cate un fericit posesor de video player, asa cum se intampla in primii ani de dupa revolutie, iar pe al doilea, in conditii decente, la cinema. Pot sa spun ca din amandoua mi-au ramas in memorie secventele mai deosebite. Dar totusi, aceasta a doua parte are cele mai multe astfel de conexiuni in memoria mea, amintiri placute si amuzante. Totusi sa nu se confunde « impresia de parodie cu cele mai memorabile momente » cu o clasificare de tipul « cea mai buna parodie ». Sunt altele mai bune, dar nu-mi sunt la fel de dragi.
Iar tot acest efect se datoreaza cel mai probabil peliculelor pe care le readuce in discutie filmul pe care tocmai il recenzez. Fata de prima parte, (
Hot Shots! (1991)), unde titlurile la care se face aluzie erau mai importante, mai pretentioase:
Top Gun (1986),
Platoon (1986) sau
Full Metal Jacket (1987), aici in
Hot Shots! Part Deux, ele sunt cele pe care le vazusem pana la vasta de 12 ani si nu doar ca le vazusem dar le si intelesesem cu mintea unui copil la acea varsta si le indragisem. Avem asadar trimiteri la
Missing in Action (1984),
Commando (1985),
Star Wars,
Predator (1987),
Terminator 2: Judgment Day (1991) si bineinteles
First Blood (1982) sau
Rambo asa cum e el cunoscut in popor. Si cat de bine se ridiculizeaza acele momente de lupta surda, de impuscaturi in rafale in care eroul principal abia daca este zgariat de cate un proiectil ratacit. Desi am crescut cu acest gen de filme, cu acel mod de a regiza actiunea, reprezentativ pentru o intreaga generatie de productii si de spectatori, astazi imi pot da seama de ridicolul situatiei, probabil si cu ajutorul acestei parodii.
Ca si o mentiune punctuala, as aminti momentul in care cei doi Sheen, seniroul si juniorul, isi ofera fiecare cate un "thumbs up" pentru prestatia din
Wall Street (1987). Dibace aceasta includere a acestui moment unic in istoria cinematografiei.
Nota 7,69 pentru cea mai memorabila comedie a copilariei mele.