Profesionalismul sau evolutia lenta dar sanatoasa a unei industrii cinematografice de succes.
Nu tu pile, nu tu incuscriri si ... mai putine fumuri... (recunoasteti descrierea?)
Pana in '90, productia de lung-metraje de animatie a ibericilor a facut pasi timizi si asta chiar daca primul lung-metraj dateaza inca din anii timpurii ai cinematografiei,
Peludópolis (1931). In toti acesti 60 de ani ce s-au scurs, nu merita sa fie amintite decat 1, cel mult 2 titluri, dar si acestea mai aproape de anii 90 decat de prima realizare:
Los viajes de Gulliver (1983) si
Los 4 músicos de Bremen (1989). Insa, odata cu
La Leyenda del viento del Norte (1992) si apoi cu sequel-ul acestuia,
El regreso del viento del Norte (1994), Spania ca tara incepea sa isi faca simtita prezenta pe aceasta piata a animatiilor si astfel sa inceapa lupta cu marele mamut Disney. O lupta inegala dar indrazneata pentru acea vreme. A urmat un deceniu si jumatate de incercari, de proiecte mediocre si de dezamagiri atat dpdv al publicului dar mai ales financiar. Totusi, au fost si titluri care s-au ridicat peste medie gen:
La isla del cangrejo (2000) sau
Los reyes magos (2003). Ideea e ca s-au produs in continuare cel putin 4-5 astfel de productii anual si ca s-a cautat in permanenta un echilibru intre comercial si arta. Subiecte noi, deosebite sau clasicele povesti pentru copii au fost rescrise si rastalmacite in speranta unei idei care sa scoata din anonimat acest sector atat de competitiv, pentru ca de prin anii 90 au mai aparut pe piata pe langa Warner si Disney, alti doi giganti: DreamWorks si Pixar.
Si iata-ne ajunsi la fatidicul an 2009, anul loviturii de box-office, atat nationala cat si internationala, lovitura reprezentata de lansarea co-productiei
Planet 51 (2009), film ce si-a dublat prin incasari, costurile. 2010 avea sa devina anul recunoasterii si consacrarii acestei intregi evolutii, o evolutie sanatoasa si temeinica, incununata cu nominalizarea lui
Chico & Rita (2010) la premiile Oscar. Apoi, in fiecare an au fost lansate hit-uri ca:
Arrugas (2011),
O Apóstolo (2012),
Metegol (2013) sau
Mortadelo y Filemón contra Jimmy el Cachondo (2014). Iar de aici pana la a vedea productia de animatii spaniola ca fiind una profitabila si interesante nu a mai fost nevoie de niciun pas. Totul s-a intamplat "de la sine". Asa au ajuns companii gen Paramount Pictures sa asigure distribuirea productiilor spaniole de animatie in toata lumea. Pentru ca le-au gasit atractive si au considerat ca adaugarea acelor titluri in portofoliile lor le aduce plus valoare si nu in ultimul rand, prestigiu.
0bligatoriu de mentionat si acest nume cand se vorbeste de film animat spaniol:
Enrique Gato. Probabil ca de el se leaga o mare parte din succesul anilor din urma a ibericilor. El a transpus un personaj popular, un fel de Pacala al nostru, doar ca mai aratos, intr-un desen animat. Rezultatul?
Las aventuras de Tadeo Jones (2012), cel mai mare succes de box-office al unei pelicule de gen din istoria tarii. Desi lansata doar in tari vorbitoare de limba spaniola, filmul a castigat de 3 ori mai mult decat a consumat. E adevarat ca nu l-a depasit pe mai sus laudatul
Planet 51, nedepasind suta de milioane, dar strict raportat la profituri, e primul. Unde mai punem ca
Tad Jones: The Hero Returns (2016), continuarea, este deja arvunita de acelasi Paramount.
Tot asa a fost cazul si cu filmul despre care o sa fac vorbire mai jos,
Atrapa la Bandera (2015). Mai multe in review-ul viitor.