[anaemona]

Nu stiu daca am scris, sau doar m-am ingrozit in sinea mea, cum mi se lauda coafeza mea acum aprox jumate de an, ca nepoata ei care n-avea nici 3 ani ii lua telefonul lui maica-sa si umbla la el, de a trebuit sa-i cumpere si ei tableta, sau n-am idee ce i-a cumparat exact. Bunica se lauda ce desteapta e nepoata, asa ca sperantele cu vacantele la bunici sint desarte. Bunicii din ziua de azi traiesc in orase, unii, mai putini e adevarat, n-au avut nici ei bunici la tara, sa mearga la ei in copilarie, oricum, cei mai multi probabil ca inca au serviciu full-time, deci nu prea au timp de nepoti decit in we.

Am citit putin la repezeala ce s-a discutat mai sus, poate o sa revin sa recitesc. Din toata povestea si tristetea lui Twinsen, cu care sint de acord, cred ca pierderea cea mai mare pe care am suferit-o, ca oameni, in ultimii zeci de ani e lipsa apartenentei la o comunitate. In felul a ceea ce scria T de mastru si discipoli, chiar lipsa unei familii numeroase, cu multi veri si bunici si matusi cu care sa te intilnesti macar de 2 ori pe an si o comunitate adevarata, nu spoita, acolo unde traiesti. Eu tin minte ca in copilarie, pina la 18-20 de ani, chiar mai incolo, ma plimbam in vizite pe la toate vecinele lui mama, fara sa-mi fac appointment, fara sa aiba neaparat copii de aceeasi virsta cu mine; veneam citeodata de la scoala si pina sa ajung la ultimul etaj, unde stateam, ma opream ori la parter, ori in alta parte, unde stiam ca e cineva acasa, schimbam citeva vorbe, mincam o prajitura sau o dulceata sau beam un suc si abia pe urma ajungeam acasa. Nu mai spun, de mame sau bunici sau ce erau, faceau o prajitura si imparteau la 2-3 vecine. Poate mai exista inca locuri din astea sau unora dintre voi li se par SF, pentru ca niciodata nu au avut parte de asemenea comunitate. Din punctul meu de vedere, asa ceva nu se poate inlocui cu nicio comunitate virtuala si bineinteles ca ne putem transforma si accepta ceea ce ne ofera societatea fara sa plingem dupa vremuri apuse, dar, asa cum am inceput, eu cred ca e o pierdere pentru noi, ca oameni.