Astazi avem cateva minute de portugheza!
"Eseu" despre "Eseu despre orbire"
Trebuie spus un cuvant despre scriitor, portughezul Jose Saramago, care ataca in cartile sale diferite subiecte de prima mana. Inca sunt de parere ca "Istoria asediului Lisabonei" e cea mai interesanta carte a sa. E vorba de un moment de rascruce in istoria omenirii, cum mai spuneam si alta data, nu doar in cea a Portugaliei sau a Europei.
Portughezii inainte de a fi conchistadori au fost reconchisti, adica, ajutati de cruciati, si-au recucerit teritoriul din mana maurilor, o victorie importanta ce a schimbat cursul lumii, urmand, ca sa amintesc, expeditia lui Columb, colonizarea, etc. Chiar si miliardele de iubitori de telenovele care stau in priza pret de mii de episoade sa vada cum stau degeaba Juan-Manuel si, probabil, Leticia, pana in ultimul episod cand o tornada dezleaga toate neajunsurile, chiar si ei sunt datori acestui eveniment, altfel cine stie ce alta pleava ar fi urmarit acum?
Este o carte valoroasa care indeamna la reflectie.
In acelasi timp pot spune despre ea ca ma asteptam la asa ceva si ca nu ma asteptam la asa ceva. Daca nu e de inteles cum vine asta, explic: stiam ca asta voi gasi si in acelasi timp speram sa nu fie asa, cu sensul asta nu ma asteptam. Si asta pentru faptul ca, asa cum spunea un film de comedie american la care tin mult si nu conteaza titlul lui, asta s-a mai facut! Pe parcursul ei ai impresia ca vezi situatii sau pasaje din Imparatul mustelor sau chiar din Ciuma de care am amintit acum cateva zile, ca sa dau rapid niste exemple, deci nu e nou nimic sub soare, tema a mai fost dezbatuta in fel si chip si de altii, mai ales in ultimul secol si de la aparitia existentialismului. Probabil dau bine impreuna! Dar asta inca nu e de penalizat, e doar o problema ce persista si o pista de discutie pentru iubitorii de carte.
Alt argument, pentru a vedea si mai bine cum stau lucrurile, ar fi acela ca in ultima vreme castigatorii "latino" de Premiu Nobel pentru literatura au alta priza la public, fata de mai inainte cand, in general, castigatorii acestui premiu erau pentru un grup mai restrans de cunoscatori. Sunt multe exemple geniale netraduse la noi sau fara reeditare de prea multe decenii, si nu ca n-ar fi bune. Spre bucuria mea am vazut recent cateva din acestea la noua BPT, iar zilele trecute la Humanitas.
Revenind la cartea noastra despre orbire, sunt doua posibilitati: ori publicul a ajuns la un alt nivel, superior, ori scriitorii au lasat nivelul mult prea jos ca sa poata fi cititi de cat mai multa lume. Ne bucura prima varianta, dar din ce citim pe internet, bloguri, forumuri de carte, intelegem ca aceste carti sunt preferate, in general, de comentatorii respectivi, nu pentru valorile cartii ci pentru alte adaosuri picante, pentru primele existand un dezinteres profund sau fiind aproape neremarcate.
Si nici aceasta nu e de penalizat, caci aceasta carte, pana la urma, se citeste, si asta e rolul ei.
Mai ramane un lucru, o singura intrebare de pus aici, de fapt cea mai importanta: va produce ea (ea fiind cartea
) o inraurine mai mare in randul publicului cititor decat predecesoarele ei cu aceeasi tematica?