Parodia reprezinta o categorie de filme controversate care au fost experimentate inca de foarte timpuriu prin celebrele short-uri
The Little Train Robbery (1905),
Help! Help! (1912) sau "medio-metrajul"
Three Ages (1923). Trebuie obligatoriu amintit aici si celebrul cuplu
Laurel &
Hardy. (Stan si Bran pe romaneste) dar si primul lung-metraj construit ca o parodie,
The Great Dictator (1940) a lui Charles Chaplin.
De aici, drumul o data deschis, incep sa apara si “filmele” in adevaratul sens al intelesului cinematografic; e adevarat ca timid, dar in anii ‘60-‘70 acest vechi si totodata nou segment de film, se consacra prin parintele unanim recunoscut al acestui gen, Mel Brooks.
The Producers (1967) castiga oscarul pentru cel mai bun scenariu iar 7 ani mai tarziu, un alt reprezentant al genului, creatie a aceluiasi regizor,
Young Frankenstein (1974) primeste o noua nominalizare la una din cele mai importante categorii ale prestigioaselor premii Oscar, cea de Cel Mai Bun Scenariu. Si astfel se consacra parodia ca si gen de sine statator . E adevarat ca pana la acest
The Producers (1967) si alte reprezentante ale acestui nou tip de comedie, tratat in acest articol, au primit nominalizari la cele mai importante festivaluri de film:
It's a Great Feeling (1949),
The Court Jester (1955),
The Great Race (1965),
Casino Royale (1967) si
Blazing Saddles (1974). Nu la categorii atat de importante ca si cele ale lui Brooks, dar totusi au contribuit si ele la mediatizarea acestui nou gen de a face film.
• Filmul parodie, asa cum este perceput el astazi, a aparut ceva mai tarziu. Aceste “atacuri” la productiile consacrate, trimiterile hazlii la anumite scene memorabile din marile succese, adica referirile parodice asa cum este sensul principal al cuvantului
parodie cunoscut in zilele noastre, au fost introduse in cinematografie incepand cu anii 60. Si aici putem vorbi de pioneri ai noului sub-gen ce tocmai lua nastere cum e cazul mai sus pomenitului
The Great Race (1965) unde aluziile la alte filme sunt destul de evidente, pentru ca doar un an mai tarziu sa apara
For a Few Dollars Less (1966) film care, e limpede inca din titlul pe care il poarta, parodiaza mult apreciatul
Per qualche dollaro in più (1965) al lui Sergio Leone, (reprezentand cea de a doua parte a celebrei trilogii western inceputa magistral cu
Per un pugno di dollari (1964) si incheiata de nu mai putin celebrul
Il buono, il brutto, il cattivo (1966), toate trei partile avandu-l ca protagonist pe Clint Eastwood).
Parodiile care folosesc alte filme pentru a-si transmite propriul mesaj au avut si ele Mel Brooks-ul lor, de fapt Mel Brook-sii lor in persoanale celebrului cuplu
Jim Abrahams si
David Zucker, cei doi ducand parodia ca si categorie de clasificare a filmelor la un cu totul alt nivel.
Mai trebuie retinut ca termenul de parodia nu a fost utilizat pana tarziu in anii ‘70.