Originally Posted by sigalia:
|
Shira – prin confuzia si trairile ei contradictorii ne reaminteste de unicitatea clipelor in care “nu stii nimic”, cand barbatul e cel mai mare si mai tulburator mister din univers.Iar casatoria, nu doar pasul care te aseaza in rand cu lumea ci si actul prin care,ca femeie speri sa ai ,in sfarsit, propria ta lume.
|
E frumoasa imaginea, desi in ziua de azi e relativ rar sa se intample asa, avand in vedere ca fetele nu mai au mistere cu mult dinaintea casatoriei.
Daca ne referim insa la mediul din film, da, pot sa inteleg intr-o oarecare masura emotiile Shirei. E relativ usor sa faci un film incarcat de tensiune din asta. Dar daca nu reusesti sa conturezi personajul dincolo de evenimentul marcant, ramai cu ceva superficial, interesant doar daca nu ai mai vazut niciodata asa ceva. Sunt oameni, mai ales cei foarte in varsta, pe care ii apuca plansul la orice inmormantare, chiar daca au cunoscut vag sau deloc mortul. De fapt isi plang propria moarte. Eu n-am fost niciodata adeptul filmelor de arta care iti ofera doar inmormantarea, fara mort si apoi iti cer sa fii impresionat de eveniment.
Originally Posted by sigalia:
|
Cel mai subtil aspect la Rivka,la care m-am si gandit cel mai mult, a fost mobilul inconstient din spatele dorintei ei.Cred ca prin casatoria lui Yochay cu Shira,ea a urmarea nu doar pastrarea copilului in familie,sau inlocuirea mamei naturale cu persoana cea mai potrivita. Mama lovita de moartea fiicei,nu se putea confrunta cu faptul ca pentru barbatul vaduv al acesteia viata va merge inainte,cu o alta iubire,cu un alt destin,cu o alta femeie straina.Casatoria cu Shira echivaleaza dupa mine cu o “sechestrare” a lui. Si acest instinct feroce de posesiune este eminamente femeiesc.
|
E chiar interesant ceea ce spui. Eu de exemplu nu m-as fi gandit niciodata la asta, dar e o ipoteza plauzibila. Insa ceea ce mi se pare si mai interesant e ca Rivka te fascineaza mai mult decat personajele principale, desi are mult mai putin screen time. Incepi comentariul cu ea si scrii cam cat despre toti ceilalti la un loc. Nu cumva e un semn a platitudinii personajelor principale, atunci cand unul secundar despre a carui motivatii si actiuni putem mai mult specula, pare interesant in comparatie?