[sigalia]

Fara a-l gasi foarte emotionant, ”Fill the Void” a fost pentru mine interesant din doua privinte: psihologia personajelor, suficient de ofertanta sa ma stimuleze la putina filozofie si intimitatea trairilor feminine la care te face partas.
Pentru ca Rama Burshtein desface in fata spectatorului un eventai de prototipuri si ipostaze, care fiecare spune in felul ei ceva despre conditia femeii si anotimpurile ei.Filmul poate fi privit si ca o poveste despre devenire, cu statusul si trairile proprii fiecarei etape.Dincolo chiar de religie, apartenenta sociala sau epoca.

Rivka – Sotie si mama.Inca in putere,in ciuda nenorocirii care o loveste, ea este cea care detine cheia si controlul menajului domestic.Ca dovada, reuseste sa impuna ideea casatoriei dintre fiica cea mica si ginerele ramas vaduv ,fara a uza de vreo constrangere, atat in fata sotului ,autoritatea tutelara,cat si a celor doi protagonisti.Rivka orchestreaza asemeni unei vrajitoare intreaga intriga, fara ca in fond,sa o vedem actionand in vreun fel.
Si aceasta “putere tacuta” pe care femeile au stiut s-o obtina intotdeauna in interiorul caselor si in intimitatea casatoriilor lor,in pofida oricarei dominatii masculine,este unul din aspectele surprinzatoare pe care filmul il pune in lumina discret,dar précis.E un contrabalans natural al puterii de decizie din planul exterior,care apartine de regula barbatului.
Prin urmare – si asta mi-a placut cu adevarat – nu cred ca intentia Ramei Burshtein a fost sa ne oripileze cu soarta oropsita a femeii vasale.Ci doar sa propuna niste personaje intr-un context.Cat suntem dispusi sa distingem dincolo de prim planul gros,ramane o optiune personala.

Cel mai subtil aspect la Rivka,la care m-am si gandit cel mai mult, a fost mobilul inconstient din spatele dorintei ei.Cred ca prin casatoria lui Yochay cu Shira,ea a urmarea nu doar pastrarea copilului in familie,sau inlocuirea mamei naturale cu persoana cea mai potrivita. Mama lovita de moartea fiicei,nu se putea confrunta cu faptul ca pentru barbatul vaduv al acesteia viata va merge inainte,cu o alta iubire,cu un alt destin,cu o alta femeie straina.Casatoria cu Shira echivaleaza dupa mine cu o “sechestrare” a lui. Si acest instinct feroce de posesiune este eminamente femeiesc.

Shira – prin confuzia si trairile ei contradictorii ne reaminteste de unicitatea clipelor in care “nu stii nimic”, cand barbatul e cel mai mare si mai tulburator mister din univers.Iar casatoria, nu doar pasul care te aseaza in rand cu lumea ci si actul prin care,ca femeie speri sa ai ,in sfarsit, propria ta lume. Depasind cadrul religios si cultura comunitatii,indiferent de epoca si de emancipare, inaintea acestei decizii, femeia va simti mereu acelasi amestec de teama,speranta,bucurie si neliniste.Shira nu este asadar,nici proasta,nici suta la suta,victima unui abuz direct si violent.Ea reactioneaza perfect explicabil in fata unui moment crucial in existenta oricarei femei.

Matusa Hanna- pe care infirmitatea o condamna la singuratate,dar singuratatea nu o mutileaza si sufleteste aduce o nota de nonconformism in peisaj .Ea e singurul personaj in afara obsesiei maritisului, cel mai indulgent totodata .Si in fine Frieda, completeaza expozitia cu imaginea fetei blocate in singuratate ca intr-o capcana, tocmai datorita fixatiei de a scapa de ea.

La Yochay – nu stiu ce-ar fi mai intai de admirat.Romantismul ales de care da dovata ( “Va iubesc - ii spune el primei sotii insarcinate - sunteti totul pentru mine “,declaratie la care aceasta raspunde se pare in perfecta cunostiinta de cauza – “Esti beat !”) sau simtul practic de care da dovada cand se decide sa-si inlocuiasca sotia moarta, initial cu o alta vaduva cvasinecunoscuta,iar apoi chiar cu propria cumnata.
Daca Shira e o biata gasculita in ceata abulica,sfasiata de cautari si incertitudini,Yochay in schimb e un reprezentant demn al sexului puternic: nici o intrebare sau neliniste nu-i tulbura constiinta de beton armat.

Pe ansamblu,in pofida subiectului, filmul reuseste sa evite sentimentalismul,detaliu care in ochii mei ii confera calitate.
In imaginea finala, Shira mireasa,cu spatele la zid nu-mi inspira atat ideea de sacrificiu,cat cea de speranta si cautare.Adica cele mai omenesti senzatii in fata necunoscutului,indiferent pe ce carte ai pariat.

3 stele /4