[robertsandu]

Şi, într-adevăr, imaginile din Citizen Kane au foarte multe în comun cu pictura. Termenul de clar-obscur, specific artelor plastice, se poate aplica foarte bine şi cinematografiei din Citizen Kane (folosirea întunericului şi a luminii pentru a creea un efect dramatic – îmi vine în minte scena proiecţiei din film, în care apare doar acel contur imens, întunecat, al personajului, înconjurat de un halo de lumină).
Orson Welles a învăţat, practic, să „picteze” cu camera de filmat, după ce, iniţial, îşi făcuse ucenicia cu pensula. Cu puternice influenţe din Caravaggio şi Rembrandt, el a adaptat opere de artă ale acestora la mediul cinematografic, constituind, din acest punct de vedere, un deschizător de drumuri, un pionier şi un model pentru generaţiile următoare. Avem de-a face, de fapt, cu primul auteur, în adevăratul înţeles al termenului, iar Citizen Kane, avînd în vedere controlul total al autorului asupra operei sale – lucru inedit la acea vreme – poate să fie considerat primul film „independent”.

Știi, tocmai ce am revăzut și eu filmul – e unul din preferatele mele – și cred că ar fi foarte interesantă o discuție pe tema asta, dacă nu cumva există deja pe cinemagia. E clar că filmul ca întreg e inovativ, dar n-aș zice că stilul chiaroscuro de care bine zici tu și care se poate observa ușor și cu ochiul liber (e poate lucrul care-ți sare-n ochi din primele cadre) e creația sau invenția lui Welles. Și expresioniștii germani foloseau aceeași tehnică. Țin minte că am văzut M (Lang) și The Cabinet of Dr. Caligari (Wiene) și ca imagine se asemănau cu Cetățeanul lui Welles, cu diferența că parcă în Kane contrastul e și mai agresiv, iar efectul clar-obscur ceva mai pregnant. Adică, da, Citizen Kane e mult mai creativ față de un film tipic de Hollywood din perioada respectivă, dar cum s-ar raporta la, să zicem, M-ul lui Fritz Lang? Mie mi se pare că ambele folosesc imaginea și framingul nu ca suport, ci ca instanță imediată de transmitere a ideilor. Atmosfera filmului, trăirile interioare ale personajelor, toate astea sunt redate (și) prin imagine. Imaginea e construită în așa fel încât să transmită la rându-i conținut – precum cadrele cu Kane singur în palatul său, ce reflectă starea interioară a personajului. Asta e o tehnică expresionistă, nu e ceva inventat de Welles. Welles a inovat în sensul că a dat o formă splendidă unor concepte și tehnici deja existente, dar nu a creat el de la sine putere modul în care lumina și întunericul pot fi folosite pentru a reprezenta și emoții, nu doar claritate, respectiv obscuritate.