Meet Me in St. Louis (1944)
Un musical, deci nicidecum pe gustul meu; dar pana acum muzicalurile m-au surprins placut. Ma bucur ca nici acest film nu a contrazis regula.
Desi scenele cantate par interminabile, sunt putine la numar vreo 4 daca un ma insel. Povestea este ... hollywood-iana si tipica. In schimb, ce m-a fascinat este dezinvolta interpretare a Judyei Garland. Este de-a dreptul superba in acest rol. Nu doar ca prezenta ci si ca interpretare, una nesperat de tinereasca si de joviala. Zglobia actrita devine bucuria molipsitoare a acestui film.
Ramas oarecum sub influenta Gretei Garbo, filmul de fata nefiind la prea multi ani distanta de celebrele filme ale Gretei, marturisesc ca ma asteptam ca si aici sa asist la o interpretare in aceeasi nota teatrala si dramatica, cu acele priviri pierdute, cu aere de regina asa cum impusese marea actrita ca si standarde. Nu e nici pe departe asa. Judy reuseste sa interpreteze emotiile cum rar mi-a fost dat sa vad. Scena de dupa scena sarutului, (repetitie intentionata), este genial "jucata". Spun "jucata" pentru ca exact asta si face Judy aici. Se joaca cu emotiile, cu veselia si cu iubirea. E mai mult decat naturala... e firesca, e... nenatural de naturala, spus asa ca sa inchei in nota repetitivitatii pe care am folosit-o ca sa raman in acelasi spirit jucaus cum e si filmul.
Un 7,13 de la mine si un 10 sincer pentru Judy Garland. Pana acum in topul actorilor preferati nnu o aveam decat pe Naomi Watts ca femeie. ... cine stie, ramane sa mai aprofundez tema.... Poate mai adaug inca un nume feminin in lista mea de preferinte in ale actoriei, o lista destul de misogina tre' sa recunosc.
PS. Acum ca mi-am adus aminte, fac acest edit al postarii. A fost totusi si un muzical care m-a plictisit ingrozitor...
Chicago (2002).
