Am pus depresiile pe
on hold sa mai trag aer in piept si am citit niste cartulii in weekend.
===============================
Stefan Zweig - Amoc. Obsedatul
Quote:
|
Amoc - una dintre cele mai celebre scrieri ale lui Stefan Zweig. Într-o noapte de martie a anului 1912, un tânar medic povesteste cum în jungla din Malaysia, viata îi este data peste cap, când o femeie necunoscuta dezlantuie în el nebunia si dragostea.
|
What more can I ask for?
Bine ca a scris-o Zweig.
Obsedatul e acea
novella celebra cu jucatorii de sah.
===============================
Stefan Zweig - Douazeci si patru de ore din viata unei femei
Asta parca mi-a placut cel mai putin dintre cele trei nuvele. Sigalia a avut dreptate ca Zweig se joaca cu emotiile noastre, stie sa construiasca incarcatura psihologica intensa, sentimentele izbucnesc in povestirile lui intr-un mod aproape naturalist. As vrea sa adaug si eu ceva la asta.
Belle Époque a fost o perioada a lucrurilor bine asezate, a statorniciei, a conformismului social, a retinerii, a pudibonderiei chiar, cel mai important lucru in societate
was not to lose face. Ori intr-un mediu social aseptic cum e asta, e interesant ca in nuvelele lui personajele sunt scoase din zona lor de confort, sentimentele tasnesc cu violenta, ard foarte repede, dar cicatricile sunt permanente. Nimic inainte, nimic dupa, totul pare la fel, dar totul s-a schimbat iremediabil. N-am studii de filologie sa stiu cum se numeste stilul asta (daca o exista un cuvant pentru asta) cand intregul destin al unui personaj e hotarat iremediabil intr-o unitate foarte scurta de timp (o ora, o zi) in care densitatea psihologica a conflictului (interior de cele mai multe ori) e de fier. N-aduc anii ce aduce clipa, asta e Zweig din nuvele. Imi place foarte mult acest stil din doua motive: primul e ca uneori asa e si in viata, n-aduc anii ce aduce clipa.
Si al doilea e ca mi se pare ca astfel de texte au un enorm potential de a fi transpuse cinematografic. Se preteaza la filme facute aproape in timp real. Bine, sa nu le faca Wes Anderson.
Am citit undeva alaturarea asta: 24 de ore din viata unei femei/Zweig, 2 ore din viata unei femei/Varda. Filme in genul lui Cleo, dar cu mai mult zvac.
===============================
Erich Fromm - Arta iubirii
N-as fi citit eu minuni din astea daca recomandarea nu ar fi venit din partea unei persoane in ale carei gusturi si grad de cultura ma incred. In primul rand un sens mai bun al traducerii e "arta de a fi permanent indragostit". In al doilea rand titlul e inselator, nu e maculatura de duzina de self help, are totusi o anumita tinuta. E mai curand psihanaliza explicata pentru mase, iubirea sub mai multe forme pusa sub lupa. Nu doar iubirea romantica, ci si iubirea materna, intre frati, pentru Dumnezeu etc., totul cu explicatii psihanalitice. Interesant, dar parca se putea mai mult. Nu stiu daca as recomanda-o mai departe, nici eu nu citesc in mod obisnuit asa ceva.
===============================
Julian Barnes - Niveluri de viata
I was moved to tears. Metaforic vorbind, ca nu-i nevoie fizic de lacrimi ca sa ma simt doborat. Este mult mai buna decat
The sense of an ending din punctul meu de vedere, fara sa aiba nimic in comun cele doua carti. Acolo era sentimentul, senzatia unui sfarsit, aici e o constelatie intreaga a sentimentelor sfarsitului. E un tratat de disectie a durerii. E, daca vreti, continuarea povestii din
Amour daca cel ramas in viata, barbatul, in loc sa-si piarda mintile decide sa puna pe hartie, sa scrie ani in sir ca exercitiu observational si ca exercitiu de a-si tine mintile intregi. Cat de cat. Iar corelatiile, piesele din puzzle, povestirile de care se foloseste ca sa ajunga la propria confesiune mi s-au parut genial asamblate. Partea cu iubirea nefructificata intre englez & Sarah Bernhardt putea sa fie si o nuvela de Zweig luata separat.
Dar punctul de greutate al cartuliei e confesiunea dureroasa produsa de moartea sotiei & cum sa faci fata vietii de dupa. Bucata respectiva e opera unui mare maestru. A durut pana in maduva oaselor.
10/10