E un film foarte frumos. Nu-mi pare rau ca am asteptat atat sa-l vad la cinema, a meritat experienta.
In primul rand, fara nicio legatura cu filmul asta, una dintre cele mai mari placeri de lectura din ultimul an mi-a fost provocata de minunata
Bartleby&Co. de Enrique Vila-Matas. Pornind de la nuvela Bartleby a lui Melville, povestea copistului ce se retrage in sine innebunindu-i pe cei din jur cu pasivitatea sa, Matas scrie o carte despre acei scriitori one hit wonders (fictivi sau reali, aici e tot schepsisul, granita dintre fictiune si realitate e stearsa, mindfuck-ul e la putere, ironia atat de delicata, it's all just a trick), quiter-ii voluntari dintr-ale scrisului,
practicieni ai unei ciudate forme de carpe diem, care tradeaza literele cu viata sau, de ciuda, viata cu moartea, militanti ai inefabilului sau „negri“ presupusi, in fine, o intreaga constelatie de „bartlebi“ care misuna prin labirinticele note de subsol, fascinand prin autenticitatea lor (din prezentarea cartii).
E ceva romantic, inexplicabil rational in gestul asta de a renunta,
I would prefer not to, folosirea cu incredere a butonului de delete din mecanismul tau intern sau in cazul extrem, a intregii lumi exterioare, cum e copistul Bartleby. Mi-a trecut prin minte cartea aia ca o colectie de Jep-i Gambardella privind filmul. Aluatul din care e facut Jep e o impletire a doua atitudini asupra vietii: hedonismul, care e cea de fatada, scoasa la inaintare, care-ti sare prima in ochi si bartleby-anismul bine camuflat intr-un om de lume. Si pe urma am ajuns acasa & am citit cronica cinesseur-ului la film (nu i-am dat atentie atunci cand a scris-o ca nu vazusem filmul) & am vazut ca si el face referire FIX la cartea aia. Am ramas
.
I know I'm not THAT educated.
In al doilea rand, nu stiu ce ghem de emotii s-au starns in voi cand ati vazut filmul, dar pentru mine - iertata-mi fie exprimarea brutala - filmul asta pute a moarte. Toate scenele alea de petrecere laudate pentru felul in care au fost filmate - parca te-ai uita cu lupa la niste organisme intr-o vesnica & ireversibila descompunere. Toate strafulgerarile de frumusete iluzorie sunt contrabalansate de momente in care moartea loveste absurd, aleatoriu, fara noima. Unul dintre primele cadre ale filmului e un zid cu o inscriptie cu vorbele lui Garibaldi:
Roma o morte. Putea fi un titlu alternativ al filmului, cu sensul initial al zicerii inversat, cu aceeasi putere de sugestie ca LGB. Turistul japonez care cade lat dupa ce vede marea frumusete pe o canicula ce-ti descompune simturile (Roma in august are capacitati criminale). Marea (& poate unica) iubire ratata, his Rosebud moment pe care-l purtam toti, vine sa-l rebantuie sub forma mortii. Companioana de suflet la senectute ce dispare din peisaj luata la fel de absurd. Sfanta putreda on her stairway to heaven. Face Jep pe grozavul, incearca sa-si insceneze o coregrafie eficace pentru protipendada, dar cand da cu tampla de sicriu nu mai e de glumit, lacrimile is pe bune. Poate am vazut eu filmul mai negru decat e cazul.
Mi-au placut multe lucruri la filmul asta pe langa imagini: montajul, cum pluteste camera peste tot, muzica, limba italiana ce rasare din gura lui Jep, e de o frumusete si muzicalitate ce depaseste limba vorbita de omul de rand din Roma. Luate fiecare pe felia ei, sunt realizari extraordinare. Totusi, am simtit ca filmului ii lipseste adancimea. E un film foarte bun, dar nu cred ca e o capodopera. Timpul va da judecata de valoare. Nu e Fellini. Nu stiu exact ce ii lipseste, nu ma intrebati ca nu sunt eu creatorul. Dialogurile raman la un nivel de suprafata, au tendinta de a se termina toate in punchlines. Ceea ce nu e un lucru rau, dar nici foarte subtil. Acuma inteleg si eu tornada de screencaps cu care a fost impanzit FB-ul dupa ce a aparut filmul pe surse.
Iar daca tot e vorba de cuvinte, imi permit si eu sa pun finalul din Bartleby nuvela vs. monologul final din LGB. Amandoua se incadreaza in poezia mortii atotplutitoare. Bineinteles ca eu cred ca primul fragment e ala mai bun.
Marele noroc al lui LGB e ca nu se rezuma la cuvinte, si-ar fi pierdut din stralucire.
Quote:
|
There would seem little need for proceeding further in this history. Imagination will readily supply the meagre recital of poor Bartleby’s interment. But ere parting with the reader, let me say, that if this little narrative has sufficiently interested him, to awaken curiosity as to who Bartleby was, and what manner of life he led prior to the present narrator’s making his acquaintance, I can only reply, that in such curiosity I fully share, but am wholly unable to gratify it. Yet here I hardly know whether I should divulge one little item of rumor, which came to my ear a few months after the scrivener’s decease. Upon what basis it rested, I could never ascertain; and hence, how true it is I cannot now tell. But inasmuch as this vague report has not been without a certain strange suggestive interest to me, however sad, it may prove the same with some others; and so I will briefly mention it. The report was this: that Bartleby had been a subordinate clerk in the Dead Letter Office at Washington, from which he had been suddenly removed by a change in the administration. When I think over this rumor, I cannot adequately express the emotions which seize me. Dead letters! does it not sound like dead men? Conceive a man by nature and misfortune prone to a pallid hopelessness, can any business seem more fitted to heighten it than that of continually handling these dead letters and assorting them for the flames? For by the cart-load they are annually burned. Sometimes from out the folded paper the pale clerk takes a ring:—the finger it was meant for, perhaps, moulders in the grave; a bank-note sent in swiftest charity:—he whom it would relieve, nor eats nor hungers any more; pardon for those who died despairing; hope for those who died unhoping; good tidings for those who died stifled by unrelieved calamities. On errands of life, these letters speed to death.
Ah Bartleby! Ah humanity!
|
vs.
Quote:
|
This is how it always ends.
With death.
But first there was life. Hidden beneath the blah, blah, blah. It is all settled beneath the chitter chatter and the noise. Silence and sentiment. Emotion and fear. The haggard, inconstant flashes of beauty. And then the wretched squalor and miserable humanity. All buried under the cover of the embarrassment of being in the world. Beyond there is what lies beyond. I don't deal with what lies beyond.
Therefore...let this novel begin.
After all... it's just a trick.
Yes, it's just a trick.
|
Daca l-as fi vazut anul trecut, ar fi intrat cu siguranta in clasamentul de sfarsit de an, dar nu chiar pe primul loc. Undeva in primele 5.