Foarte amuzanta concluzia: "There’s nothing here to indicate a five-time Cannes attendee; One Man Up is the sort of filler film that Toronto uses to stuff the Contemporary World Cinema program, a film that festivalgoers see to kill time. It’s the work of a medium talent, and it’s fine. Had Paolo Sorrentino continued in this promising vein, he might have taken his place alongside other such lightweights as Julio Medem, Cédric Klapisch, and Ventura Pons."

Cu alte cuvinte daca Sorrentino ar fi continuat in vena promitatoare de a face filme mediocre de umplutura, la care spectatorii merg sa mai treaca timpul, atunci ar fi ajuns cat de cat undeva! Asa saracul trebuie sa se multumeasca cu a fi un star la Cannes si un castigator la Oscaruri...

Alta perla: "Nevertheless, there’s nothing ironic about this lazy-river drift shot, but it’s hardly extraordinary. It shows no real commitment, even as it actively contravenes Sorrentino’s entire aesthetic program. It sums up the Jep Gambardella attitude, perhaps hitting on an accidental beauty, but making sure to signal a kind of flouncing apathy."

Analistul nostru se lamenteaza ca finalul filmului e reprezentativ pentru personaj, nu pentru estetica filmului! Doar se stie ca important nu e ca filmul sa aiba personaje, sa fie antrenant sau sa zica ceva despre viata, ci sa respecte "programul estetic". Asa ajungem ca niste imbecilitati sinistre sa fie incarcate cu premii si prin urmare publicul sa fuga de filme de arta ca dracul de tamaie.

The overriding message delivered by The Great Beauty is that artists are generally frauds; better to remain haughtily above the fray.
Mda, in mod evident dl. Sicinski ar trebui sa se reorienteze spre pictura, nu film. Pentru un critic asta nu e asa grav - mai grav e ca multi regizori ar trebui sa faca acelasi lucru. Mesajul lui The Great Beauty e ca arta are valoare atunci cand devaluie un Adevar imuabil si ca asta nu e doar apanajul marilor artisti ci inclusiv un om mediocru poate sa devaluie divinitatea din fiecare din noi.