" Syngué sabour, pierre de patience" (2012)
Din mana lui Jean-Claude Carriere a iesit si de aceasta data un scenariu inspirat,care-si spune cuvantul din plin in economia de ansamblu a filmului.De la cap la coada,asistam la confesiunile unei femei musulmane tintuite la capataiul sotului muribund, dupa ce in urma unei dispute cu tovarasii de jihad acesta se alege cu un glonte in ceafa.
Confesiunea cu functie de catharsis este pretextul inteligent pentru o poveste destul de obisnuita dar,din punctul meu de vedere,interesanta ,cu sensuri si profunzimi .
In speta este un film despre conditia femeii musulmane in structurile de tip arhaic ca mentalitate si organizare ,indiferent daca asta inseamna societate,familie, rude sau orice altceva .Dincolo de tema de fond transpar insa adevaruri si situatii universal valabile: avem fundamentalism,jihad(chestiuni generale,adica) ,dar avem si ‘’detalii’’,cum ar fi o tipologie remarcabila a omului captiv in propria ‘’putere’’/neputinta(evocarea figurii paterne de catre eroina este de o expresivitate absoluta in acest sens si este doar un exemplu);monologurile ei vorbesc deopotriva despre singuratate ,despre ingeniozitatea de a supravietui intr-o ordine absurda si imuabila,despre felul in care, in pofida acestor oranduiri lucrurile scapa de sub control si fiinta umana isi cere dreptul la cunoastere si implinire (relatia femeii cu tanarul soldat care initial o plateste pentru sex ,apoi sfarseste prin a-i cere doar sa stea de vorba cu el e plina de semnificatie !...).
Cadrul de baza in care se desfasoara istoria mi se pare si el de o simbolistica perfecta: sotul muribund asezat mereu la orizontala ,inert si femeia lui in picioare si in miscare.Contrastul absolut vorbeste metaforic despre inversarea rolurilor si despre caracterul temporar si relativ al puterii /libertatii .In cuplu,ca si in viata.In planul exterior,barbatul a decis si a avut totul.In cel subtil,nevazut si nestiut,ea a reusit sa eludeze ingradirile si sa-si joace propria carte.
Mi-a placut faptul ca ,spre deosebire de alte productii similare ca problematica, " Syngué sabour, pierre de patience" -nu pluseaza prin dramatism ,povestea derulandu-se intr-o nota joasa,de sobrietate si calm.
Fara a avea pretentiile unui film de arta - " Syngué sabour, pierre de patience" dovedeste ca si filmele obisnuite isi pot rasplati din plin spectatorul .Fara ostentatie si fara santaj emotional.Exploatandu-si subiectul decent si in mod inspirat.Ceea ce ,pana la urma,presupune ….tot arta.
