"Monsieur Lazhar"-2011
nu am habar daca in anii de scoala, ati avut parte de o experienta similara cu aceea din film, dar, marturisesc ca eu, am simtit o usoara duiosie, o intoarcere in timp care mi-a starnit o mica oaza de melancolie, amintindu-mi de unele chipuri dragi, pe care le mai intalnesc in rare ocazii si azi.
filmul este nascut sub semnul delicatetii. si in altele, asemanatoare, am simtit fragilitate si reactii surprinzatoare, normale, atunci cand vin din partea unor copii, insa, “Monsieur Lazhar”, lasa impresia unei demonstratii de terapie a sufletului absolut minunata, o lectie de viata dincolo de orice stereotipie, o lectie pe care,copiii, maturizati brusc din cauza unei intamplari iesite din comun, le-o dau adultilor, care par mult mai dezorientati.un sistem educational modern,cum este cel canadian, se confrunta cu o problema speciala:Martine, o profesoara, se sinucide in sala de curs,fiind gasita de proprii elevi care o divinizau. impactul cu o asemenea imagine este devastatoare. copiii simt abandonul si, ca si in cazul unui divort, cand, de cele mai multe ori, au impresia ca din cauza lor parintii se despart, sunt cuprinsi de un sentiment cumplit de vinovatie, pe care, rigoarea aceluiasi sistem educational, il trateaza gresit, mai degraba preocupat pentru a-si salva reputatia.
impreuna cu Bashir Lazhar, un profesor refugiat din Algeria, copiii pornesc o noua experienta educationala, invata sa-si infrunte temerile, sa-si recunoasca slabiciunile si mai ales, sa-si exprime liber optiunile,chiar sa-i corecteze pe adulti.
In acest sens, filmul mi se pare a fi o critica la adresa unui sistem educational prea rigid, care limiteaza mult posibilitatile profesorilor de a-si manifesta afectivitatea specifica unor astfel de relatii, pentru a evita interpretari gresite, care ar dauna, in final,interesului intregului sistem. “suntem obligati sa tratam copiii ca pe niste deseuri toxice”,asa suna replica ironica, data de un profesor, la un moment dat, in semn de protest fata de aceste reguli stricte, care impiedica profesorul sa-si imbratiseze elevul, ca o manifestare normala a acelei afectivitati de care vorbeam mai sus.
Foarte buna interpretarea lui Mohamed Fellag, iar momentul de final, cand n-a mai putut respecta ceea ce-i fusese impus si nevoit sa accepte, tocmai pe a se salva, si si-a imbratisat eleva favorita, este pur si simplu emotionant. acelasi lucru facuse si Martine, iar gestul ei, avusese efectul contrar.
asadar, daca simtiti nevoia unor incercari emotionale sublime, asezati-va comod in fata ecranului si acordati acestei “lectii deschise” toata atentia de care dispuneti. veti ramane captivati si placut surprinsi de replicile haioase, copilaresti,dar inteligente, schimbate intre cativa copii si profesorul lor, totul, in decorul deosebit de frumos al unei ierni canadiene, care te racoreste instantaneu.
Untitled.jpg