sună frumos, bremen
. din păcate, inerţia nu e .. inertă, ea nu e pasivă şi nu se lasă pînă nu dă în cap şi celui care întreprinde ceva. statutul acesta de blazaj budist, laissez-faireist al neputinţei e o utopie. e langoarea celui care vede lucrurile la fel de aruncate în irealul inacţiunii. inerţia însă se activează brusc cînd vede că în zonă ceva începe să mişte. îşi regăseşte toată vitalitatea de care nu se credea capabilă. această reactivitate corozivă e cea care face inerţia mai de temut, tocmai pentru că ea nu e statică, ci mobilă şi agresivă. şi are agresivitatea deşănţată a celui trezit brusc din somn, care nu ştie ce se întîmplă şi dă în stînga şi în dreapta, tocmai pentru că nu în stare să localizeze exact pericolul. cafteşte tot, în ideea că tot nimereşte unde trebe vreuna din aceste lovituri arbitrare. e foarte dinamică, se molipseşte de dinamismul chestiei pe care vrea s-o înfrunte şi s-o elimine, ca să reinstaleze lentoarea lui "n-ai ce-i face, maică.."
cum spuneai tu, lucrurile se schimbă, dar în rău. chestia asta cu echilibrul lucrurilor e ca şi igiena. capeţi miros chiar dacă stai în pat şi nu faci nimic. mizeria se adună, ea nu stă să te aştepte pe tine s-o autorizezi să se adune. de aceea un ritual al igienei e de reluat în fiecare zi. bineînţeles că acesta e un comportament "antinatural". dar ai de ales între a te lăsa antrenat de chestii naturale gen adunatul inevitabil de mizerie şi atitudinea anti-naturală, care e cea de a o da la o parte în fiecare zi. eu nu cred în staze sociale cum nu cred nici în staze fiziologice. numai mort eşti static.