|
Hai să bag şi eu un pic de activitate parafestivalieră, în timp ce ascult nişte Ramesses şi înainte să mă bag la somn, că mîine ie de mers la munci.
Yervant Gianikian & Angela Ricci Lucchi - Catalogo karagoez 9,5 (1981) . Lucchi şi Gianikian se specializează în asamblări found footage care fac arheologia reprezentărilor europene despre alte popoare, despre viabilitatea noţiunii de război bun (chestia aia vehiculată de Bush şi contestată mai înainte de Benjamin – mă rog, aşa se pare, că ieri am început să citesc), sunt explicit politice, şi propun din start o lectură, filmele lor nu (se) mint că înregistrarea echivalează cu adevărul. Ochiul cinematic e seldom neutru, măcar şi pentru că este dirijat. Apoi, în ce momente este critic şi cînd indulgent, chiar complezent? Unde înregistrează şi unde e complice la elaborarea şi consolidarea unor noi reprezentări, a unei "bune" estetici discursive a încadrării adevărului? Joaca cu mediul-adevăr include, la nivelul mediului, juxtapunerea şi refilmarea fragmentelor de arhivă, în manieră VHS, pentru a aduce filmul de la începutul sec. XX mai "aproape", spre era casetei video, spre relevanţa faptului contemporan cu spectatorul. Destul de ironic. Mereu percepem ce e mai aproape de zilele noastre ca mai adevărat, iar contextualizarea, cu ajutorul esteticii filmului inclusiv, conduce la mereu comoda afirmare a "adevărului epocii X", "aşa credeau pe atunci". Arheologia „cunoaşterii înregistrate” se suprapune peste arheologia mediului, pentru că L&G operează cu fragmente de film din anii 1910, 20, vremea nitrocelulozei, material inflamabil, instabil, care a dus la dispariţia dureroasă a majorităţii filmelor din epocă. Catalogo nu e cel mai bun film al lor, dar cum vreau să văd de la ei cît apuc, a mers. Despre Ah!Uomo, scriam anul trecut: „a film about the limits and bruised balance of corporality, it takes the viewer so close to the skin of the subjects, that from a certain point it becomes a meditation on the artificial skin of the world, which is celluloid. Degrees of closeness, degrees of appropriation.” Acuma, nu ştiu ce înseamnă chestia aia, nici nu mai ţin minte filmul, dar se pare că aşa am sîmţît pe moment. (acuma mă puteţi condamna la flotări veşnice).
|