|
Muriel
Cred ca-i primul film colorat al lui Resnais si mie mi se pare ca nu-i prea reusit din punctul asta de vedere. Al imaginii adica. Pare usor stangaci iar paleta de culori folosita e cam tristuca asa si cam fada. Sigur, ca s-ar putea aduce argumentul ca e in ton cu vibe-ul filmului. Pe mine nu ma convinge, ceva-i lipseste din punctul ala de vedere. Trecand peste asta, filmul mi s-a parut ok. Cred ca am fost putin underwhelmed pentru ca aveam asteptari atata de mari de la Resnais post Hiroshima si Marienbad. Si, desi a avut momente interesante, nu a avut un impact foarte puternic asupra mea. Adica, da, mi-a placut extrem de mult Delphine Seyrig care face un rol extrem de bun. Mi-a placut moderatia si eleganta cu care interpreteaza rolul ala. Are ceva extrem de fermecator si natural si sincer jocul ei. Si subiectul filmului e fascinant daca stau si ma gandesc si-atunci ma-ntreb ce n-a fost de-ajuns pentru mine? Probabil mi-a fost destul de greu sa-i urmaresc structura aia usor geometrizata? Filmul a parut extrem de abrupt si "taios" pe alocuri in procesul imbinarii momentelor de pierdere de memorie ale lui Helene cu cele ale imaginilor razboiului din Algeria si ale efectelor pe care le-a avut asupra celor 3 protagonisti. Montajul a fost destul de interesant dar m-a depasit de multe ori. Acuma imi dau seama, e interesant cum ambele filme din runda asta au ca punct comun The Battle of Algiers.
Salvatore Giuliano
Nu m-as fi gandit in 100 de ani ca o sa-mi placa filmul lui Rosi. Subiectul nu e unul interesant pentru mine si m-am gandit ca o sa ma plictiseasca cumplit. Spre surprinderea mea, nu s-a intamplat asta. Pentru ca tot vorbeam de The Battle of Algiers cred ca sunt din aceeasi categorie si stiu ca Algiers e ala mai apreciat dar mie mi-a placut mult mai mult filmul lui Rosi. Mi s-a parut mai interesant si ca executie si ca subiect, propriu-zis. Bineinteles, filmul arata mai mult a documentar decat a film artistic. Mi s-a parut extrem de precis in ifnormatia transmisa si foarte artsy in mizanscena. Cimenturile si cladirile alea care ocupa ecranul in detrimentul prezentei umane mi-a adus aminte de Antonioni si, evident ca asta e tot timpul un plus. Oricum, lucrul care m-a impresionat cel mai tare a fost personajul central si felul cum a fost adus la viata in absentia. Practic, nu exista pe ecran si totusi e prezent in fiecare replica, in fiecare gest al personajelor care se perinda pe-acolo. (Ha, inca o asemanare intre filmul asta si Muriel. Am uitat sa mentionez aspectul asta acolo. Mi-a plaut mai mult aici, totusi). Am ajuns, pana spre sfarsit sa fiu interesata chiar si de dimensiunea politica a filmului. Mi s-a parut foarte captivanta si partea aia. All in all filmul asta mi-a depasit hotarator asteptarile.
Siiii...desi nu m-as fi gandit vreodata, votul meu merge la Rosi
|