|
The Crucified Lovers
Filmul are o intriga foarte complexa, in sensul ca patania celor doi indragostiti e cauzata de o serie aproape interminabila de interventii ale altor persoane, in mare majoritate interventii rauvoitoare. Ce vrea Mizoguchi (cu prea mare ardoare) sa arate este ca valmasagul de legi si cutume medievale (multe cu corespondent in perioada realizarii filmului, ca de fapt asta-l ardea pe cineast) duce la o ruptura dramatica intre norma si bun-simt.
Mai apare in film tema conditiei femeii, o preocupare constanta a regizorului. Spre deosebire de Kurosawa, care a creat preponderent personaje masculine memorabile, Mizoguchi (om de stanga, cu tinereti marxiste) aseaza de multe ori in prim-plan femeia. Yoshikata Yoda, scenaristul cu care a lucrat cel mai mult, povesteste ca regizorul lucra chinuitor de intens cu actritele sale ("le biciuia fara crutare", spune el), in cautarea unor roluri care sa se apropie de perfectiune.
Si am mai vazut acea poezie a imaginii specifica filmului japonez (cel putin cel din perioada '40 - '60). Adept pana tarziu al filmului mut, Mizoguchi arata din nou ca stie foarte bine sa povesteasca prin imagine, chiar si atunci cand construieste intrigi complicate.
Ce-ar mai fi interesant: ca si in alt film japonez din turneu, Drunken Angel, si aici apare mlastina - tot cu trimitere la mocirla morala. Numai ca in Crucified Lovers ea nu mai este doar element de decor - eroii sunt nevoiti s-o traverseze de mai multe ori, pentru ca, in mod paradoxal, abia in final sa iasa la lumina - cum bine observa Min Rep, ei sunt singurele personaje senine la sfarsitul povestii.
Vot: Mizoguchi
|