[Federico]

Ah, credeam ca am pierdut legatura de tot cu filmul asta, mersi ca mi-ai adus aminte.

Totusi, orice alt regizor ar fi spus povestea asta din perspectiva triunghiului (sau, mai degraba pantagonului) amoros care o are in centru pe tanara jucata de Solveig Dommartin.

Eu nu sunt regizor, dar nu as fi facut asa. Nu cred ca filmul e o poveste de dragoste. Motto-ul ne indica in ce directie trebuie sa privim. Chiar e o dicutie despre soarta imigrantilor (negri, at that, nota bene); problema intrusului, ca si la Mikhalkov, dar de data asta la scara macro-sociala, nationala. Diferenta e ca aici intrusul e pe o pozitie de inferioritate.E un intrus stingher nu autoritar. Nu unul care cauta sa distruga ci unul care cauta sa nu se lase distrus in ecosistemul strain in care se pomeneste. De-aici, in parte, si recalcitranta nevrotica constanta si escaladanta a lui Jocelyn care il impinge in final sa intreaca masura si sa faca un gest radical, fatal (la propriu, as in ‘pre-destinat) si letal. Un gest previzibil si necesar, cum ar veni. Nu neaparat obiectiv vb (de fapt, cu siguranta, nu este o solutie necesara comportamentul ala… for most of the people, at least) ci prin prisma temperamentala a personajului. Da, J. este un inadaptat, dar nu este numai vina lui. Poate chiar nu e vina lui deloc. E discutabil daca e vinovat ca refuza sa-si compromita umanitatea sub orice forma doar pentru a razbi intr-un ambient social corupt, sordid si derizoriu (vezi ‘discursul’ cu care isi admonesteaza audienta inaintea ultimei lupte). Pasiunea sa exacerbata pentru mestesugul lui si obiectele acestui mestesug nu este, in primul rand, patologica. Este asa poate raportata la standardele patologice generale de viata din jurul lui. Dar intr-un context de vraiste morala, o atitudine heterodoxa e in realitate o realiniere cu niste principii sanatoase. J. nu e de condamnat ca se refugiaza in compania animalelor in conditiile in care e dezamagit de asemenea oameni. Pasiunea sa patologica are o valenta estetista de fapt. El este singurul care vede in bipedele impanate mai mult decat obiectele unei afaceri pur pragmatice si care trebuie exploatate in aceste scopuri dincolo de limita cinismului. Vezi radicalizarea termenilor in care se desfasurau luptele, spre final, in speta introducerea pintenilor-cutit. La care J. protesteaza vehement si chiar clacheaza decisiv si intra pe ultima suta de metri in procesul de explozie. Veleitatile sale de estet (din nou, foarte explicite in discursul final, cand isi prezinta pionul pe care urmeaza sa-l arunce in lupta) sunt elementul care il distinge pe verticala (si ascendent) de concetatenii sai, sunt bastionul ultimelor sale rezerve de umanitate si spiritualitate. In cele din urma, insa, greata sa existentialista (Sartre-iana, s-ar putea spune ), atinge plafonul de suportabilitate si decide sa-i puna capat printr-un gest (relativ) kamikaze. De unde si titlul probabil.

De fapt, Jocelyn comunica mai ales prin ce face cu cocosii, iar actiunile sale sunt prefigurate de diferite gesturi, mai mult sau mai putin subtile (precum sugrumarea cocosului alb care poarta numele personajului lui Dommartin).

Din ce auzisem eu odata (Clifford Geertz via Vlad Muresan ) in ‘societatile’ primitive in care cockfighting-ul e sport national, acesta are si o componenta de ritual de o sacralitate rudimentara. Dincolo de interesele mercantile, fenomenul reprezinta o exorcizare si defulare a unor animozitati si vendete intertribale reale. La fel si aici, in film, chiar daca e importat intr-o conjunctura sociala seculara, jocul isi pastreaza partial o aura simbolica, non-materialista. Cu siguranta gestul Tony-ei de a face pariul acela in final e orice numai aviditate pecuniara nu. De incrancenarea lui Jocelyn, cum ca nu doar ca e mai mult decat meschinarie economica, dar nici de pasiunea sa estetica nu poate fi explicata fara rest, nici nu mai e nevoie sa precizam. Regia in regim de razboi in care el isi implica pasarile este si un manifest social.

Eu n-am vazut Beau Travail deci nu m-am gandit la el in timp ce ma uitam la S`en fout la mort.

Da, faptul ca nu ai vazut BT explica - partial! - de ce nu te-ai gandit la el timpul lui S'en Fout. Dar doar partial... In alta ordine de idei: e considerat cel mai bun film al ei, daca nu ma-nsel. Dpmdv, cu siguranta, dar am vazut doar 3 din filmele ei.
PS: Ma mir ca nu s-a plans nimeni de cat de oripilant de greu de privit e filmul in momentele de lupta efectiva a cocosilor.