Filmul lui Parajanov mi-a adus aminte de chestii de care, 'teoretic' vorbind, n-as prea avea de unde sa mi le amintesc. Cred ca se poate spune ca suntem anuntati din titlul ca filmul poate avea efectul asta. Sper sa nu simplific prea mult problema dar cred ca cu asta avem de-a face aici: filmul e mecanismul mijlocitor al unei revizitari a unor radacini antropologice adanc ingropate si de mult uitate. Also, tot in legatura cu titlul, retrospectiv se poate spune ca si cuvantul ‘shadows’ are… un cuvant de spus despre asta. E ceva foarte nelinistitor si sumbru in toata tarasenia asta a plonjonului 'prin sine dincolo de sine dar tot catre sine' (vorbesc serios).

Nu e un periplu turistic jovial. Incarcatura arhaic-arhetipala a imaginilor sunt aducatoare de ‘oroare sacra’, daca-mi dati voie sa-l maimutaresc pentru a o mia oara pe Gorzo. Daca nu, atunci incercati cu mysterium tremendum.
