[Federico]

N-am de expus un set coerent si unitar de explicatii si ipoteze, doar niste observatii razlete...

Spre deosebire de Black Moon, aici, la sfarsit, exista o explicatie. Tind sa cred ca detaliul asta l-a cam coborat in ochii mei.

Chiar daca as cumpara ideea ca toata actiunea se reduce la povestea asa cum apare ea prin prisma unei epistemologii de scara blocului, nu mi se pare ca finalul tradeaza o presupusa traiectorie aeriana a mersului lucrurilor de pana acolo. Da, livrarea explicatiei e, in sine, o masura de prudenta dezamagitoare, dar nu e ca si cum restul filmului ar scapara de profunzime si originalitate. Iar in caz ca am fi fost privati de dusul edificator al deznodamantului, ma gandesc ca s-ar fi cuvenit, de dragul consecventei exigentelor, sa fim decapitati si de intriga care precede genericul. Cu alte cuvinte, sa ne fie taiate paramele care asigurau confortul unei tangente minimale cu o realitate concreta, si sa fim aruncati in deriva incertitudinii propuse de taramul oarecum-real-dar-nu-prea pe care naufragiaza Alice. Cred ca ar fi fost deja alt film. Anyway. Din variile teorii care mi s-au iscat in minte, cea care pare sa precumpaneasca ma imbie sa cred ca esenta filmului trebuie cautata (ca orice esenta care se respecta) dincolo de superficiul imediat. Senzatia mea e ca Chabrol ne (meta-)trage de picior aici... La fel cum fac rezidentii conacului cu oaspetele lor. Peripetiile Alicei par sa oglindeasca parabolic ceva din conditia spectatorului de film. Stradaniile ei de ‘a face sens’ si a pune ordine intr-un univers strain ca alcatuire si functionare de cel din care provine ea, frustrarile de care se loveste in aceste incercari din cauza tendintei inertiale de a folosi o logica ce se vede depasita si sfidata de legile care configureaza starea afacerilor din tinutul in care a emigrat, amintesc de prezumtiile insolente ca opera sa fie degraba submisiva prejudecatilor noastre ideologice erijate in ceea ce ne place sa numim teorie, filosofie sau connaisseur-ism. De-aia, ma gandeam, avem finalul ala auto-indulgent, pentru ca e doar praf in ochi. Era nevoie ca arcul narativ sa fie trasat in toto pentru ca sa fim scutiti de o risipa de efort investigatoriu in directii care nu duceau nicaieri. Ma rog, e cam obraznic si nefondat saltul asta speculativ, dar eu asa am vazut lucrurile in unele momente. In rest, pot sa mai zic ca mi-a amintit de Tigancile lui Eliade (si de Spider Forest, daca tot suntem aici) atat ca idee cat si ca atmosfera. Ceea ce e bine. Multe nopti mi-a bantuit nuvela aia in liceu. Muzica e cam agresiva (desi eficienta) in sensul asta, in sensul de -- puneti-va centurile! -- propagare a fiorului care ne strabate cand nelumescul ne fisureaza bunul-simt si constiinta superficiala aglutinata din toate asumptiile pe care le-am luat de bune cand nu era tocmai cazul. Am mai remarcat si multe tuse-cheie (replici, gesturi etc.) care, suspectez, ar putea deschide multe usi in procesul de descifrare a filmului, dar mie unul mi s-a cam luat de estetica asta birocratic-oculta, conspirativa pe care obisnuia sa o practice Kubrick (sau Lynch), asa ca n-o sa stau sa analizez momente precum cel in care majordomul intra in incapere cu platoul cu merinde fara sa atinga usa cand aceasta se deschide; sau cel in care un zgomot aidoma unei sirene de ambulante o trezeste din somn pe Alice in prima dimineata, sau jocul fugitiv al unor pete uriase de lumina rosiatica din bucatarie (parca) in scena in care Alice coboara o scara (tot in prima dimineata parca); sau daca_cadrul cu coridorul adanc, strajuit cu generozitate de copaci frunzosi inverziti, si poteca captusita cu litiera aferenta, prin care descinde automobilul catre resedinta, la inceput, reprezinta echivalentul ‘toboganului’ pe care se prelinge in w-land Alice-a lui Lewis Carroll; sau daca era recomandata o corelatie intre prim-planul (insistent) cu Alice muscand dintr-un mar verde, si strugurii verzi (simbol ostentativ al auto-complezentei hedoniste caricatural-repulsive in care este drapat personajul barbatului… inca un semn ca problema nu este una profund si grav socio-umana, si ca ideea conflictului conjugal este schitata formal, in scop euristic, trimitand catre altceva)- din care se infrupta sotul ei in scena de deschidere.
Ah, iar in caz ca se intreba cineva, spledoarea picturala de pe peretele din spatele orologiului din camera tipei era asta: http://www.nga.gov/exhibitions/2001/spirit/large/02.jpg

actrita nu m-a prea convins, nu ca a trebuit sa faca ea foarte multe...

Da, citind asta, mi-am dat seama cat de putin a contat actingul in calculele mele. Si filmul asta nu-i un caz izolat. De mult am inceput sa cred, indiferent cat ma ingrozeste ideea, ca s-ar putea sa fi avut dreptate Bresson.

A fost delicios filmul din punct de vedere vizual

Cu Puiu insa lucrurile sunt clare de mult...
PS: Alte exemple de tuse cu subinteles.