am ascultat piesa "sergiu nicolaescu" de la poetrip.
ce-i asta? nu jigniţi undergroundul. nu vorbesc de titlu, ci de "iei o sticlă în mînă, mergi spre ring, e timpul pentru un şpagat", plus mţ mţ mţ mţ de anii 90. mai încerc una.. "monotonia ne cuprinde pe toţi, scapă de ea dacă poţi" - mda, la aşa iluminări nu am mai ajuns din timpurile pre-depresive de pe la 12 ani. sunt singură că dacă i-aş aborda, întrebîndu-i dacă au habar de ce se mai întîmplă în muzică, aş primi un răspuns de felul: dragă, descreţeşte-te, feel the vibe, chiar nu înţelegi o ironie? mai lasă ramolismele valorice în tenişi, cînd te descalţi să intri în mecca noastră muzicală.
l.e. preferata mea e aia cu "avem de vînzare pufuleţi". mijteaux, vorba lu gică. ( de asemenea, mă gîndesc să şterg mesajul de mai sus, e atît de infect de arogant. ) hai că-mi şterg ruşinea cu o
femi-frumu, în timp ce ascult , de la la
jex thoth-ul românesc:
m-am dus la dracu... varu, tu de unde ai auzit de
poetribalii ăştia?
even later edit:
abia aştept să leşin, nu mai pot să aştept nici un minut - abia aştept să leşin, ţi-am pus cianura-n vermut - abia aştept să explodez(i), ţi-am pus o bombă sub birou weekendul trecut ---->> vedeţi ce face excesul de Fight Club? iconoclast rău, subversiv pînă la ulcer, tnt subculturalnic, amin.
