|
Mon oncle d’Amerique
O lectie de psihologie comportamentala, cu trei personaje pe post de cobai (asta in afara de cei doi cobai autentici). Ideea in sine mi se pare enervanta; filmul nu m-a enervat deloc. Chiar mi-a placut foarte mult.
N-o sa insist asupra abordarii comportamentului in triunghiul fuga-angoasa-lupta. Acolo Resnais isi demonstreaza teoria cu (prea) mare claritate. Mai interesanta si mai nuantata mi se pare evaluarea ponderii intr-o alta treime: instinct-intelect-sentiment. Personajele masculine nu actioneaza decat instinctual sau ghidate de intelect. Sentimentele nu joaca nici un rol. Nu ca nu le-ar avea; pur si simplu, nu ele ii mana in lupta. Scriitorul-politician isi paraseste sotia pentru o alta femeie, dar nu din vreo pasiune, ci mai degraba tot dintr-o combinatie intre fuga si nevoia de a cuceri ( cam ca Mihai Viteazul, cuceritor al Ardealului pe cand fugea de turci). Isi trateaza cu aceeasi indiferenta si fosta, si actuala partenera. Asta in timp ce pierderea unei sinecuri ii provoaca suferinte teribile. Si mai edificator e, in cazul lui, finalul. Cand afla ce gesturi extreme au facut cele doua femei din dragoste pentru el, mai intai are o reactie instinctuala, de manie, iar apoi judeca la rece. Cumpaneste si alege devotamentul sotiei in detrimentul altruismului amantei. La Resnais, sentimentele par a fi apanajul exclusiv al femeilor.
Mi-a mai placut mult firescul desfasurarii lucrurilor. Sau, mai bine zis, cat de plauzibil e totul. Personajul lui Depardieu e cel mai bun exemplu. Angajat fara mari ambitii al unei companii, incepe sa se teama pentru postul sau atunci cand apare un rival. Primeste o promovare discutabila. O accepta, desi asta inseamna o semi-despartire de familie. Da chix si i se propune altceva. Cu toate ca acel altceva insemna o intalnire cu singura pasiune pe care i-o cunoastem (gatitul), orgoliul il determina nu numai sa refuze, ci sa incerce chiar sa se sinucida. Si asta pentru ce? Pentru ca i-a fost pusa sub semnul intrebarii o competenta de chiar el se indoia initial? Cred ca oricine a lucrat intr-o companie mai mare l-a intalnit pe tipul asta (mai putin gestul extrem, evident).
Cu un mic minus pentru unele momente de didacticism exagerat, Mon oncle d’Amerique mi s-a parut un film excelent. Asadar,
Vot: Resnais.
|