|
Three Brothers
Din nou am descoperit o mică bijuterie grație turneului... Povestea, la fel ca cea din filmul lui Pialat, e destul de simplă, dar este îmbogățită cu acel lirism specific cinema-ului italian. Marele merit al filmului este acela că reușește să fie, în același timp, o radiografie politică a Italiei și o emoționantă poveste cu caracter personal.
Îți dai seama încă de la primul cadru, cu acei șobolani ce mișună pe un insinuant fundal sonor, că avem de-a face cu un film deosebit. Este povestea a trei frați care se întorc în satul natal cu prilejul decesului mamei. Cei trei frați sînt înstrăinați unul de altul și fiecare pare a reprezenta o problemă spinoasă cu care se confrunta Italia la vremea respectivă – un sistem juduciar neputincios, nemulțumirea socială, debusolarea tinerei generații. Fiecare vine cu acest bagaj în cîrcă de la oraș în idilicul cătun, încremenit în timp, cu riturile și superstițiile sale. Prinși de propriile probleme, cei trei nu prea au timp să-și plîngă mama. Decît la final, într-o emoționantă scenă în care, deși surprinși în același cadru, cei trei jelesc separat...
Problemele cu care fiecare se confruntă la oraș năvălesc peste ei în liniștea cătunului, prin intermediul unor vise foarte meșteșugit puse în scenă, astfel încît avem, la început, impresia că totul se petrece în realitate. Fratele despărțit de soție își imaginează reunirea cu aceasta, pentru judecător cele mai negre presimțiri devin realitate, iar cel mai idealist dintre frați are parte și de cea mai măreață reverie, care depășește cadrul unor probleme de ordin strict personal – devine mîntuitorul unei întregi generații. Fiecare este nevoit însă să revină la realitate și să se confrunte cu inevitabilul. Scena finală e poezie curată...
Vot: Rosi
|