Cursa
In primul rand, vreau sa spun ca ma bucur ca filmul a trezit interesul mai multor (potentiali) downloaderi...
Astept si comentariile
In al doilea rand, trebuie sa ma recunosc impresionat de "Cursa", pe care nu il stiam decat din auzite, ca prim lungmetraj al lui Daneliuc, si nu aveam asteptari foarte mari. Insa e
up there cu "Proba de microfon" si "Croaziara", formand un trio de filme exceptionale intr-o perioada dificila pentru astfel de pelicule.
Filmul capteaza atentia inca din prolog/generic, cu abstractiunea acelor cadre-in-cadre, care subliniaza artificialitatea si banalitatea reportajului televizual din era ceausista, idee dublata de numeroasele ruperi de ritm si interjectii ale reporterilor intrepretati de Daneliuc & co. Cred ca semnificatia prologului (reluat asemanator si in "Proba de microfon") este o desprindere de stilul sec, superficial, impus de cenzura si directive de partid in favoarea incercarii de a gasi o modalitate de expresie artistica proprie.
Apoi, bineinteles, filmul abandoneaza jocul de o parte si de alta celui de-al patrulea perete, si ne prezinta o felie de realitate necosmetizata de propaganda vremii. Cele trei personaje principale fac parte din clasa "potrivita" (proletari, nu burghezi sau intelectuali), insa destinele lor sunt slefuite de incapacitatea de a-si depasi conditia, fie ca este cea materiala sau spirituala. Intre cei trei se formeaza legaturi puternice, ei gasindu-si multe lucruri in comun si - chiar daca se mai cearta si se mai despart - traiectoria lor este una "colectiva". Dintre cei trei, insa, se desprinde personajul jucat de Albulescu, cel mai in varsta si cel mai "tarat" emotional dintre acestia, initial pus in fundalul unei pacaleli de povesti de dragoste, ulterior impins in prim-plan ca anti-erou cu care ajungem sa ne identificam.
Peste toata calatoria lor planeaza groteasca metafora reprezentata de utilajul pe care cei doi soferi il transporta, o hidosenie a carei aparenta inutilitate nu este intrecuta decat de irelevanta ei in economia povestii, prezenta ei nefiind importanta nici macar atunci cand camionul sta sa se pravale de pe marginea prapastiei (o secventa intr-adevar
nail-biting).
Singura mea problema cu filmul acesta sunt taranii ardeleni foarte
fake, fiecare cu alt accent si descinsi parca dintr-un ghid al stereotipurilor. Insa ilaritatea lor (probabil) neintentionata m-a facut sa rad de cateva ori, asa ca am sa trec cu vederea acest aspect.
Mon oncle d'Amerique
Mult timp, pentru mine Resnais insemna doar "Hiroshima..." si "Marienbad..", cu "Nuit et brouillard" si "Muriel" sub forma de preludiu si, respectiv, corolar. Numai dupa ce am vazut "Providence" (intr-o perioada in care eram interesat mai mult de Dirk Bogarde decat de Resnais) am inceput sa apreciez filmele sale ulterioare. Desi sunt inca filme din perioada sa mijlocie si tarzie pe care nu le-am vazut si altele care nu imi plac atat de mult, nu pot sa nu recunosc ca le gasesc al naibii de interesante, in felul lor.
"Mon oncle d'Amerique" este unul dintre cele mai inspirate dintre acestea. Resnais il foloseste pe post de gazda pe medicul si filosoful francez Henri Laborit, care postuleaza despre psihologia comportamentala, in timp ce regizorul aplica teoriile sale pe trei "sobolani de laborator" interpretati de Gerard Depardieu, Nicole Garcia si Roger Pierre.
Din punct de vedere formal, filmul este intotdeauna suprinzator. Inainte sa ne dam seama ce urmeaza sa se intample, Resnais petrece o jumatate de ora buna alternand intre trei naratori (personajele intrepretate de cei trei mentionati mai sus) si un comentator (Laborit), care reitereaza parca de mai multe ori
back-story-ul celor implicati in poveste. Ulterior, cei trei naratori sunt abandonati, filmul devine ceva mai conventional, alternand intre trei planuri narative diferite, in timp ce vocea lui Laborit se mai aude din cand in cand, insa nu va reveni in forta decat la final.
Nu am sa incerc sa fac un sinopsis a celor ce se intampla, pentru ca nu este o poveste extraordinara. De fapt, este chiar banala. Ceea ce il face pe "Mon oncle d'Amerique" interesant este decizia de a explora direct psihologia personajelor, uneori intervenind in poveste intr-un stil documentar, reluand evenimente care s-au intamplat deja pentru a ne face sa intelegem - intr-un stil foarte, chiar prea (!) didactic - cum sunt actiunile personajelor legate de teoriile lui Laborit. In locuri unde filmul poate parea pretentios sau absurd, Resnais intervine amintindu-ne de cateva dintre preocuparile sale perene: persistenta sau diluarea memoriei, relatia dintre viata reala si arta/cinema (personajele si-i iau drept modele pe Jean Gabin sau Jean Marais), povara trecutului/istoriei etc. Anumite secvente prefigureaza cadrele de deschidere din "Les herbes folles" si acele amenintatoare ierburi care ies dintre stanci. Iar finalul, in care un grafitti este marit succesiv pana cand nu mai intrezarim nicio urma a imaginii de ansamblu, este de-a dreptul antonionian...
which is always nice...
Vot: Daneliuc