[Windom]

Black God, White Devil

Recunosc, n-am mai auzit de domnu’ ăsta Rocha pînă acum, prin urmare n-am știut la ce să mă aștept... Well, în prima parte n-am rezonat defel cu filmul, citindu-l, la început, ca pe un manifest social fără prea mare profunzime, susținut în proporție de 90% de imagine. Ceva pe filiera Eisenstein (vezi și scena măcelului de pe scări). Apoi o dă în ceea ce la prima vedere mi s-a părut a fi o propagandă religioasă coborâtă direct din Biblie... Totul părea, într-adevăr, black and white. Dar partea a doua mi-a demonstrat că lucrurile nu stau chiar așa, fiindcă odată cu apariția banditului în poveste, devii conștient de nuanțele care există între alb și negru.

Omul nostru e nedreptățit de chiaburul local și-și pune toate speranțele în dreptatea divină în momentul în care dă peste acel cult leader cu trecere la norod. În vremuri de secetă și restriște, tipul promite marea cu sarea și turma îl urmează (turmă formată din indivizi cu niște fizionomii cum numai la Herzog mai vezi). Autoritățile politice și religioase se sesizează din oficiu, își dau seama de pericol și trimit un killer să se ocupe de congregație. Geloasa consoartă a eroului e mai rapidă și se ocupă de profet... Apoi o iau iar la picior și, conduși de soarta oarbă, dau peste banditul ăsta cu salbă pe frunte, un fel de aripă paramilitară a dreptății divine. Și astfel eroul nostru ajunge prins între ... a black god and a white devil, între rezistența pasivă și lupta de gherilă.

Desigur, asta e o prezentare destul de superficială, există o sumedenie de nuanțe, interpretări, simboluri... Extrem de interesantă este evoluția personajului feminin pe parcursul filmului, a Rosei. Supusă și geloasă în prima parte, nu găsește puterea de a-și înfrunta bărbatul prins în mrejele covîrșitoarei personalități a liderului charismatic. În partea a doua, aflați în compania celor care poartă un război cu sabia, nu cu crucea, femeia devine jumătatea activă a cuplului. Bărbatul e debusolat, metodele în care a crezut s-au dovedit total ineficiente. Ea, în schimb, se simte în largul ei, ba mai mult, accede la poziția ocupată inițial de soțul ei, în prima parte a filmului, de-a dreapta liderului, poziție la care n-ar fi reușit în veci să acceadă ca membru al cultului religios. Are în schimb toate șansele să devină femeia din spatele bărbatului ale cărui scopuri sunt mult mai pragmatice. Soțul e degradat la stadiul de cercetaș trimis în recunoaștere, care, într-un final, ajunge la locul visat, unde apa devine pămînt iar pămîntul apă. Îi este însă refuzat statutul de martir care le este acordat celorlalți, pe care el îi lasă în urmă, pentru a fi, la rîndul său, lăsat în urmă de ochiul camerei de filmat, pribeag și singur la hotarul paradisului promis...

Mi-a plăcut, în mod deosebit, coloana sonoră asigurată de Heitor Villa-Lobos, modul în care evenimentele de pe ecran erau redate, cu lirism, prin acele pasaje audio care m-au dus cu gîndul la Dylan pe coloana sonoră a lui Pat Garrett & Billy the Kid...

Generalizînd puțin, îl putem considera pe Manuel drept simbol al condiției umane, situată permanent între grace and nature, cum ar zice Malick. Doar că respectivele grace & nature le percepe filtrate prin sistemul de gîndire al unui intermediar, fie el lider spiritual sau politic. Doar în momentul în care aceștia sînt suprimați, poate omul să întrevadă the shores of the promised land...

Vot: Rocha (deși n-aș fi crezut)