Rocco e i suoi fratelli
Visconti... Am un pic de relatie din asta de love-hate cu el, nu stiu de ce. Uneori imi place, alteori ma enerveaza, alteori ma plictiseste. Prima data cand am vaut Rocco, acum vreo 2 ani, mi-a placut destul de tare. Ieri, cand l-am revazut, ma intrebam ce s-o fi intamplat de-atunci pentru ca, in mod clar, ceva s-a schimbat, filmul n-a mai avut acelasi efect. Adica, da, apreciez anumite aspecte ale lui (printre care cel mai mult aparitia foarte visatoare a lui Alain Delon <3) si sunt convinsa ca e o capodopera a neorealismului italian dar m-a plictisit un picut. Si m-a si enervat mult pe alocuri,; mai ales spre sfarsit cand a inceput familia Parondi sa fie mult prea latina (exaltata) pentru gustul meu. Ii inteleg caracteristica aia de tragedie greaca aproape dar melodrama mi s-a parut excesiva in ultima parte a filmului. Multi il lauda tocmai pentru teatralitatea asta excesiva. Pana la urma, e vorba de gust. (
) M-a mai deranjat si faptul ca Visconti imi pare usor misogin. Si e ciudat cumva sentimentul pentru ca tot timpul am avut impresia ca societatea italiana e profund matriarhala. Si bineinteles ca trasatura asta a societatii e concretizata prin prezenta impunatoare a capului familiei Parondi, Rosaria, dar parca din ideea de a contrabalansa, Visconti o sacrifica pe Nadia. Mi-a placut foarte mult persoajul doar ca mi s-a parut ca e "tratata" cu prea mult misoginism. Personajele toate au fost foarte faine, si evolutia lor extrem de lina si fireasca. Am admirat tot timpul eleganta filmelor lui Visconti, cel putin in ceea ce priveste imaginea. Si nici aici nu e mai prejos. All in all, Rocco and his brothers e un film fain, de vazut dar, care, pe mine m-a cam dezamagit la a doua vizionare.