Patimile lu' Oharu
Tulai mamă...
Peste două ore de variațiuni pe aceeași temă - bărbatul hain, curvar și libidinos vs femeia-martir. Și Oharu a noastră colindă cu pași mărunței de la o casă la alta, de la un chiabur la altu și tot din lac în puț nimerește, de ți se rupe sufletu' nu alta...
Scoate la mezat fofoloanca, iar samuraiu' crincen si iute la mînie îi dă un șut în cur ș-o aruncă-n uliță, dupa ce-si satisface pohtele. Sau e arestat. Ca daca nu-i curvar, e hot...
Sau moare... Și tăăăăăăt așa, de zici că-s patimile lui Christos cu curtezane... Cînd a scos mandolina și a început să cînte la margine de drum, era să fac ca Twinsen și s-o las baltă, dar am zis hai că mai e un pic și gata...
Există anumite tușe cît de cît interesante în creionarea personajului principal, mai ales spre final, dar sînt sufocate de melodramatism...
Zic pas la votare în meciul ăsta...
L.E. Din respect pentru dl. Charles Laughton, o să dau totuși votul d-lui
Renoir. Dacă tot am trecut prin atîtea cazne, măcar să nu fie degeaba...