|
E impresionant cat de distractiv si cursiv poate fi Deep End, fara a cadea deloc in superficial. Se desfasoara cu un grad inalt de dezinvoltura, e direct, pur observational, fara pic de elemente moralizatoare intr-o poveste despre iubirea obsesiva a adolescentului, o tema mult prea facil si frecvent dusa la ridicol, lucru de care filmul lui Skolimowski nici macar nu se apropie, reusind sa fie in acelasi timp un film usor si profund.
Desi exagerat in comportament, in sensul de deviatie fata de ce ar fi considerat acceptabil in societate, Mike e extrem de simpatic in urmarirea progresiv obsesiva a lui Susan. Totul incepe prin inocularea ideii in urma unui mic conflict la piscina, urmand ca apoi sa se sara pasi din ce in ce mai mari, trecand prin scena de la cinema, furtul pancartei, spartul rotilor, totul intr-o urmarire putin cam voyeuristica.
Impresionant mi s-a parut si elementul vizual pentru un film de talia lui Deep End, in centrul caruia s-ar afla Susan, intotdeauna o pata de culoare placuta pe ecran. Foarte reusite sunt si scenele cu Mike inotand dezbracat impreuna cu alternarea dintre versiunea reala si cea de carton ale lui Susan, precum si scena finala in care se mai adauga sangele. Un adevarat deliciu vizual sunt si cadrele cu ei doi dezbracati in piscina goala.
Mi-e putin cam greu sa iau o decizie in ce priveste votul, pentru mine a fost cea mai echilibrata runda (desi nu ma asteptam), ambele mi-au placut mult, Deep End puncteaza ceva mai mult pe partea vizuala, iar Accattone pe cea narativa, fara ca vreunul din ele sa fie slabe invers. Am sa votez cu Pasolini, poate si in speranta ca scorul va deveni cumva egal si vor merge amandoi mai departe.
|