Inteleg de unde vine nemultumirea fata de
Red Beard. Sigur, nu e printre cele mai bune filme ale lui Kurosawa, nu poate fi pus alaturi de Seven Samurai, Rashomon, Throne of Blood, Ran sau Ikiru, Dersu Uzala ori High and Low din cele facute in alt registru. Chiar si asa, Kurosawa e unul din preferatii mei si e greu sa-mi displaca vreun film de-al lui asa cum e foarte greu sa-mi displaca vreun film de Ozu. Probabil am eu o anumita fascinatie fata de zona respectiva si o gasesc etern interesanta, dar si asa, Red Beard, chiar daca se poate zice ca sufera in anumite momente de un oarecare melodramatism, tot e un film construit cu atentie, asa cum intotdeauna a facut un maestru al naratiunii precum Kurosawa. E adevarat ca nici Mifune nu straluceste la fel de mult ca alta data, poate pentru ca nici rolul nu a fost destul de spectaculos, dar si asa mi s-a parut aproape la fel de captivant ca inainte.
Nu o sa ma pot intinde prea mult pentru ca nici filmul nu-mi mai e foarte proaspat in memorie, dar stiu ca, in ciuda intinderii, nu m-am plictisit in niciun moment. Poate l-am gasit mult mai placut decat altii pentru ca nici nu l-am luat foarte in serios, nu am asteptat o mare de originalitate cand am vazut ca nu asta ofera. L-am luat ca pe o poveste, poate nu chiar pentru copii, dar cam in sensul acesta al cuvantului 'poveste'. Cel putin mie asa mi s-a parut ca a dezvoltat Kurosawa naratiunea, o poveste despre maturizare cu un aer de minima naivitate.
Originally Posted by faraimaginatie:
|
Ah...si nu trebuia sa-mi spuna nimeni finalul. Il ghicesti din primele 20 de minute. Si e un film de 3 ore! Asta trebuie sa souna ceva...
|
Asta e o falsa problema. Ce-i important intr-un film e cum se ajunge la acel final, previzibil sau nu. Inteleg ca tie nu ti-a placut nici restul, asta a fost si problema de fapt, nu finalul.
De la
The Legend of Suram Fortress asteptam lucruri ceva mai marete. Dupa ce am vazut comentariul lui Windom eram sigur ca nu o sa primesc un alt Shadows of Forgotten Ancestors, film superb atat vizual, cat si narativ, incarcat de emotie si de o minunata ilustrare a folclorului. Credeam, in schimb, ca voi primi un nou The Color of Pomegranates, alt film care mi-a placut in ciuda ermetismului sau. Legenda in cauza e cam din aceeasi familie cu cel de-al doilea film, dar nu a reusit deloc sa-mi atraga atentia in aceeasi masura. E poate la fel de impresionant vizual, s-ar putea scoate zeci de tablouri valoroase din el, dar parca ceva i-a lipsit. Sau poate mi-a lipsit mie, poate faptul ca, spre deosebire de culoarea rodiei, existenta unei naratiuni propriu-zise i-a mai rapid din mister si, dezbracandul, a condus la ceva ce eu am perceput ca fiind mai banal. Poate acelasi lucru s-ar fi intamplat si cu celelalt film daca ar fi existat un dialog.
Merg pe
Kurosawa, desi nu ar intra intr-o lista cu 10 filme favorite de-ale lui.